SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL marchează şi în acest an, pe 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Cu această ocazie, va fi amenajat în Piaţa Centrală din Craiova un târg de produse tradiţionale, în care, pe lângă legumele şi fructele de sezon, flori şi produse cosmetice naturale, ori miere, dulceţuri şi murături, vor putea fi degustate şi preparatele tradiţionale – mititei, sarmale, piftie, mâncare la ceaun. Nu vor lipsi mustul proaspăt stors, dulciurile şi sucurile de casă, gogoşile şi cozonacii.
Şi pentru că-i Sărbătoarea Recoltei, Piaţa Centrală din Craiova urmează să găzduiască tot joi, 10 octombrie, începând cu ora 10.00, Spectacolul de muzică populară „Ca la noi, ca la olteni”, susţinut de Ansamblul Folcolric „Maria Tănase”. Pe scena din faţa sediului SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL vor urca solişti cunoscuţi de muzică populară, precum Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Lavinia Bîrsoghie şi Liviu Dică. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Cristian Pîrlea.
Festivităţile sunt organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Dolj, în colaborare cu Opera Română Craiova şi Teatrul „Colibri” Craiova – Secţia Folclor „Maria Tănase”.
Sărbătorită pentru prima dată pe 10 octombrie 2017, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti a fost institută prin Legea nr. 168 din 12 iulie 2017. Potrivit expunerii de motive a proiectului întocmit de iniţiatorii actului normativ, stabilirea acestei sărbători a avut drept menire stimularea producătorilor autohtoni, „prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”.
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL