Vești bune, în Regatul copilăriei Colibri! Avem Stagiune estivală și Festivalul Puppets Occupy Street – ediție națională în 2020!

751

Teatrul pentru copii și tineret Colibri salută cu bucurie și emoție reîntâlnirea cu copiii la ateliere și spectacole în aer liber, începând din această lună, iar în perioada 25 august – 1 septembrie la Festivalul Puppets Occupy Street, care în 2020 va avea ediție exclusiv națională.

Sperăm că ați trecut cu bine peste această perioadă dificilă pentru toată lumea și sunteți pregătiți să ne revedem în lumea poveștilor și a păpușilor.

Primii cu care ne vom întâlni, așa cum am promis, vor fi copiii care au participat la atelierele Fabricii de povești electroColibri, din seria ianuarie – martie 2020, și care nu s-au finalizat ca urmare a măsurii de interzicere a oricăror activități culturale la nivelul instituțiilor publice subordonate Consiliului Local Craiova, din 10 martie 2020.

Atelierele se vor desfășura în aer liber, de luni, 08 iunie, la Teatrul Colibri¸ fiecărui participant urmând să-i fie comunicat în această săptămână, pe e-mail, un regulament de organizare și desfășurare a acestora.

Pregătim totodată și o Stagiune estivală, cu spectacole create și adaptate pentru a fi prezentate în aer liber. Surprize au pentru public toți colegii noștri actori: Alla Cebotari, Geo Dinescu, Ionica Dobrescu, Cosmin Dolea, Marin Fagu, Alis Ianoș, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Oana Stancu. În același timp, trupa Teatrului Colibri își va spune poveștile cu păpuși și în mediul online, pe pagina https://www.facebook.com/TeatrulColibri/ 

Știm că sunt așteptate cu nerăbdare vești și în privința Festivalului Puppets Occupy Street. La acest moment, vă putem spune că se va desfășura în perioada deja cunoscută, 25 august – 1 septembrie, iar ediția din acest an va fi una națională, cu participarea exclusivă a artiștilor independenți și companiilor de teatru private din România.

Toți cei interesați să participe la ediția Puppets Occupy Street – Masquerade 2020 pot aplica până la 15 iunie, rezultatele selecției urmând să fie anunțate până cel târziu luni, 22 iunie. Toate detaliile privind aplicațiile sunt publicate pe blogul festivalului https://puppetsoccupystreet.blogspot.com/ și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/PuppetsOccupyStreet/.