De luni – 30 octombrie, până vineri – 3 noiembrie, scena Fabricii de povești va fi animată de teatru interactiv și ateliere de vacanță.
Sâmbătă, 28 octombrie 2017, la ora 18:00 este programat spectacolul Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia de Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu.
Duminică, 29 octombrie 2017, la ora 11:00 ne dau întâlnire la Colibri Prietenii Motanului Încălțat, într-un spectacol cu scenariul și regia semnate de Iulia Cârstea, scenografia Eugenia Tărășescu – Jianu, cu actorii: Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Emanuel Popescu.
De asemenea, prichindeii și școlarii se vor putea bucura de teatru și în vacanță, în fiecare zi, de la ora 11:00, astfel:
– luni, 30 octombrie și marți, 31 octombrie, îl vor cunoaște pe Profesorul trăsnit în cadrul atelierului coordonat de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu;
– miercuri, 1 noiembrie, vor afla Povestea celor trei purceluși, teatru interactiv cu Geo Dinescu și Marin Fagu;
– joi și vineri, 2 și 3 noiembrie, vor descoperi Cheița fermecată, în spectacolul – atelier realizat de actrița Rodica Prisăcaru.
Pentru evenimentele programate în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie există un număr limitat de locuri (60 de locuri), prețul biletului fiind 5 lei.
Pentru spectacolele din weekend prețul biletului este 7 lei sau 10 lei în funcție de categoria locului. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.
Reamintim că după ora începerii spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.