
“Cei de la UEFA au făcut regula asta pentru a se proteja de altfel de situaţii. De exemplu, o echipă care obţine dreptul de participare în cupele europene prin poziţia din clasament intră în insolvenţă, dar pentru a juca în Europa face o fuziune – deci un club nou – cu o alta de la retrogradare. Atunci UEFA intevine şi spune nu!, nu aveţi voie pentru că trebuie o vârstă minimă de trei ani. Dar noi, chiar dacă nu avem vechimea asta, ne-am câştigat promovarea în Liga I pe merite sportive, nu am beneficiat de o fuziune, nu trişăm”, a declarat un official al Universităţii pentru prosport.ro.
În cazul în care vor primi dreptul de a participa, Universitatea va reveni în cupele europene mai repede decâr s-ar fi crezut.