Şofer prins şi fără permis şi băut la volan

344

politia 2Aseară, în jurul orei 18.15, polițiști din cadrul Postului de Poliție Gîngiova, aflați în executarea serviciului de patrulare, l-au depistat pe G.NICUȘOR, 22 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat și în timp ce se afla sub influența alcoolului.Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul oraș Segarcea unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii doljeni au întocmit în cauză dosar penal, cercetările fiind continuate în conformitate cu prevederile legale.