Ședința săptămânală de Guvern. Ce mesaj le-a transmis premierul miniștrilor (VIDEO)

474

victor ponta (foto: observator.ro)Victor Ponta le cere miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu să lucreze la reglementările în vigoare pentru a uşura procedurile de achiziţii care în prezent sub blocate prin contestaţii. În caz contrar, România riscă să piardă fonduri europene, susţine Ponta.

„La fonduri europene, domnule ministru, mi-am asumat că trimitem în această sesiune pachetul legislativ cu achiziţiile. E o catastrofă naţională ce se întâmplă cu achiziţiile. Ne ajunge cuţitul la os şi noi tot suntem în contestări. Proiecte de sute de milioane de euro se plimbă de ani de zile între instanţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi autorităţile contractante”, a declarat premierul.

Victor Ponta a ţinut să scoată în evidenţă că şedinţa de Guvern nu are pe ordinea de zi ordonanţe de urgenţă, iar în 2015 ţinta este diminuarea acestui timp de acte normative. „Uite că se poate. Doar când avem o situaţie de urgenţă voi accepta ordonanţe”, a mai spus premierul.

sursa: stiripesurse.ro