Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale, ediţia a XVIII-a la CCTD

369

Casa-Memorială-Traian-Demetrescu-poza1Sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal,  Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 20-24 noiembrie 2017,  Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale, ediţia a XVIII-a, care va promova timp de o săptămână educaţia formală şi non-formală, prin conferinţe, mese rotunde, târguri ale ofertei educaţionale  şi locurilor de muncă, cursuri experimentale, birouri de ghidare şi consiliere, concerte, spectacole, expoziţii, concursuri, seminarii referitoare la ofertele educaţionale, legislaţia României şi cea a Uniunii Europene, aspecte privind sursele de finanţare europene, spectacole de teatru, dans, muzică, expoziţii de pictură, fotografie, sculptură, workshopuri etc., care pot fi organizate în spaţii convenţionale sau neconvenţionale.

Evenimentul este brand prin decizia nr. 244136 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi înregistrată cu nr. 1045939/19/09/2007, iar promotor la nivel naţional este Asociaţia „Euroed”.

Sloganul Festivalului din acest an este „Educaţia, o şansă pentru fiecare!”

Scopul Festivalului este acela de a promova şi implementa conceptul oficial de “învăţare pe tot parcursul vieţii”.

Evenimentul îşi propune promovarea unui parteneriat activ între furnizorii de diverse servicii educaţionale din aria guvernamentală şi nonguvernamentală.