Reținut pentru că a vrut să dea mită polițiștilor de la rutieră

0
247
politia-rutieraAseară, în jurul orei 2100, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflându-se în efectuarea serviciului de control al traficului rutier, pe strada Popoveni din localitate, l-a depistat pe G. VECEA, 43 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Suedia, fără a avea asigurare de răspundere pentru daune produse terţilor prin accidente de circulaţie tip RCA şi având inspecţia tehnică periodică expirată.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Biroului Rutier pentru verificări, unde a oferit suma de 500 lei celor doi poliţişti rutieri aflati in echipaj, pentru a nu lua măsurile ce se impuneau, fiind refuzat categoric de agenţii de poliţie, care au sesizat aspectele conducerii inspectoratului si lucrătorilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj.
Astfel, ofiterii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au realizat flagrantul, G. VECEA fiind prins în momentul în care a oferit agenţilor de poliţie suma de 500  lei pentru a nu se lua faţă de acesta măsurile legale care se impuneau.
Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 ore a suspectului de 43 de ani
Persoana în cauză fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, urmând ca astazi să fie prezentat Tribunalului Dolj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.