Pugiliștii au luat un aur și un bronz de la Cupa României de Tineret

436

michale jamesDoi dintre boxerii CSM Craiova pregătiți de Constantin Cucu au avut evoluții meritorii care le-au adus medalii la Cupa României de Tineret de la Piatra Neamț. Aurul i-a revenit lui Michael James Constantin (91 kg), care a trecut în finală de un pugilist din Pitești, în timp ce pe a treia treaptă a podiumului a urcat Bogdan Cioc (56 kg), acesta pierzând în meciul pentru a intra în finală contra câștigătorului categoriei. Sunt foarte mulțumit de evoluțiile sportivilor mei la această Cupă a României. Am obținut două medalii, un aur și un bronz. Michael Constantin a boxat în primul meci cu un sportiv de la SCM Craiova, iar apoi a trecut în finală de un piteștean. Este un sportiv de mare perspectivă, acest rezultat ne dă speranțe pentru Campionatul Național de tineret care va avea loc în toamnă. El are șanse să prindă un loc și la europenele de tineret, este unul dintre potențialii sportivi. Bogdan Cioc a avut o concurență mai mare, au fost 16 sportivi la categoria lui, iar el a câștigat două meciuri pentru a obține bronzul, dar a pierdut în partida pentru finală cu cel care a câștigat în cele din urmă această categorie. Am mai avut un boxer în competiție, pe Marius Cîțu la 69 kg, dar a pierdut în primul meci cu un sportiv de la Brăila.”, a declarat antrenorul Constantin Cucu.

Argint național pentru judoka Dorina Prejbeanu

De curând, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat Campionatul Național de Judo U14, la care clubul nostru a fost reprezentat pe podium. Judoka medaliată de la CSM Craiova este Dorina Prejbeanu, care a obținut argintul în limitele categoriei 32 kg. Alte două sportive ale clubului nostru au mai fost aproape de o prezență pe podium la Râmnicu Vâlcea, dar au ocupat doar locul cinci, fiind vorba despre Daria Gheorghe (44 kg) și Maia Iordache (32 kg). Secția de judo a clubului este pregătită de Adrian Nicola.