Protocol între Universitatea din Craiova și Inspectoratele Școlare Județene din Oltenia

351
foto: radiocraiova.ro
foto: radiocraiova.ro
foto: radiocraiova.ro

Astazi, la Universitatea din Craiova a avut loc o conferinţă în cadrul căreia s-au semnat protocoale de colaborare cu inspectoratele şcolare din Oltenia, județele Dolj, Vâlcea, Mehedinți și Olt.

La conferinţa au participat prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare județene..

În urma acestor protocoale se va oferi meditații elevilor, în vederea pregătirii la disciplinele din programa de bacalaureat.

“Este al patrulea an în care semnăm, este un protocol care se va desfășura pe mai multe paliere. E vorba de pregătirea copiilor pentru examenul de Bacalaureat, e vorba de pregătirea colegilor, cadrele didactice din învățământul preuniversitar, pentru examenele de definitivat, gradul II și gradul I.

Avem în cadrul acțiunilor desfășurate diferite tipuri de concursuri, la chimie, fizică, informatică, avem un concurs pe care îl vom organiza cu Facultatea de Automatică, în ceea ce privește abilitățile practice ale copiilor în construcția roboților, avem deja tradiționala cupă a Universității din Craiova a liceelor la minifotbal.

Sunt activități generale care se adresează tuturor județelor dar sunt și unele particulare, în funcție de solicitările pe care le primim. Eu spun că acest protocol a mers foarte bine până acum, sperăm să meargă și mai bine de acum încolo”, a declarat prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova conform lupamea.ro.