Proiectul „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021” așteaptă vineri, 11 decembrie, răspunsul

338

cce2021Echipa de prezentare a programului „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021” a susținut, miercuri, la Biblioteca Națională a României, proiectul de candidatură a Municipiului Craiova, în prezența unui juriu format din 12 experți.

Din delegația Craiovei au făcut parte: primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, președintele și directorul executiv al Asociației „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021” (ACCEC 2021), Lucian Dindirică, vicepreședintele și directorul artistic al ACCEC 2021, Vlad Drăgulescu, directorul de relații internaționale al ACCEC 2021, Esra Nilgun Mirze, consultant al ACCEC 2021, Prof. Jan de Maere, directorul de marketing al ACCEC 2021, Marina Andronache, managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, șeful departamentului de calitate al companiei Softronic, Cristian Prundeanu, și poeta de etnie romă Izabela Tiberiade.

Suportul tehnic a fost asigurat de Mihaela Dudău, informatician în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Ședința de audiere a durat 90 de minute, timpul alocat fiind împărțit în două secțiuni egale. În prima dintre ele, echipa de susținere a candidaturii a prezentat juriului programul „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, cea de-a doua parte fiind rezervată sesiunii de întrebări și răspunsuri.

Rezultatele reuniunii de preselecție a celor 14 orașe candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, desfășurată în perioada 7-10 decembrie 2015, vor fi anunțate public vineri, 11 decembrie 2015, la București. Membrii echipei de susținere a candidaturii și-au exprimat optimismul și speranța că Municipiul Craiova se va regăsi pe lista scurtă a orașelor care vor accede în următoarea etapă, listă care va fi stabilită de către juriul de experți.