Primarul Craiovei la deschiderea celei de-a V-a ediții a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“

441

9Primarul Mihail Genoiu a participat duminică, 17 septembrie 2017, la deschiderea celei de-a V-a ediții a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, în compania a 50 de poeți din 45 de țări, dar și a unor mari personalități culturale precum soprana Mariana Nicolesco, căreia i-a fost acordat un premiu special.

„Suntem onorați să fim gazdele atâtor minți luminate și creative de pe întreg mapamondul. Vă spunem bun venit în Craiova, un oraș care a avut mereu o poezie a sa, o eleganță naturală a vieții cotidiene dată de frumusețea clădirilor, a străzilor, parcurilor și a oamenilor săi. Nu este deloc întâmplător faptul că la noi, în Cetatea Băniei, se reunesc, de cinci ani încoace, poeți renumiți din toată lumea, la Festivalul Mondial “Mihai Eminescu”. Deschiderea autorităților locale către cultură au transformat Craiova, în ultimii ani, într-o adevărată citadelă a artei și culturii, unde își dau întâlnire personalități care, sperăm noi, se vor îndrăgosti pentru totdeauna de orașul nostru și, de ce nu, vor deveni ambasadorii culturali ai Craiovei. În numele craiovenilor și al meu personal, sper ca șederea dvs. la Craiova să fie una inspirațională, iar dialogul culturilor să triumfe spre binele poeziei, dar și al gazdelor dvs. – municipiul Craiova“, le-a transmis invitaților Primarul Municipiului Craiova, Mihail Genoiu.

Organizat la inițiativa Fundației Europene „Mihai Eminescu“, precum și a Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“ și susținut financiar de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Craiova, evenimentul este de anvergură internațională și promovează în spațiul public de azi valorile poeziei fără frontiere, conceptul de poezie interactivă și cu o altfel de vizibilitate, prin activități de cointeresare a publicului la demersul poetic de valoare și de prospețime a emoției și a frumosului.

Festivalul include recitaluri poetice, lansări de cărți în prezența autorilor, mese rotunde, dezbateri, întâlniri cu oficialitățile locale, cu iubitorii de poezie.

Lansat cu cinci ani în urmă, Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ s-a vrut și a reușit a fi o manifestare literară generoasă, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic și politic și într-o Europă mereu în căutarea identificării și promovării propriilor valori culturale comune și distincte.

Este un prilej fericit pentru toți iubitorii de poezie să-i cunoască pe unii dintre cei mai importanți creatori ai planetei, să descopere noi limbaje poetice, să aibă acces la un dialog real și interesant cu acești scriitori de valoare incontestabilă.

La această ediție participă nume importante ale poeziei universale de astăzi: Ataol Behramoglu, cel mai cunoscut poet turc contemporan, tradus în nenumărate limbi de circulație internațională, Acad. Nicolae Dabija, considerat de către critica de specialitatea ca fiind cel mai tradus scriitor român în străinătate, Acad. Jeton Kelmendi, poet albanez cu recunoaștere literară mondială, Arcadie Suceveanu, Președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Vincenzo Bianchi, sculptor și poet, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, Germain Droogenbroodt, important poet belgian și editor de prestigiu, Manolis Aligizakis, poet grec, trăitor în Canada, Acad. Dmytro Tchystiak din Ucraina, Michael Harlow, cel mai important poet din Noua Zeelandă.

 

Programul Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“

 

Duminică, 17 septembrie 2017

10,00: MUZEUL DE ARTĂ

  • Deschiderea festivă a celei de-a V-a ediții a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“
  • Acordarea Premiilor anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“

16,00: AMBIENT

  • Recital poetic
  • Portrete realizate de caricaturistul Gogu Neagoe

Luni, 18 septembrie 2017

09,30: BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „ALEXANDRU ȘI ARISTIA AMAN“

  • Lansare de carte în prezența autorilor: Alfredo Pérez Alencart,

Manolis Algizakis, Anatoly Kudryavitsky, Mihai Firică

11,30: LICEUL DE ARTE „MARIN SORESCU“

  • Recital poetic internațional

16,00: PARCUL N. ROMANESCU – Teatrul de vară / Colegiul Naţional „Elena Cuza“

  • Maraton poetic și muzical, cu participarea Cvartetului Dan Bozgan

Marţi, 19 septembrie 2017

09,30: DEPLASARE LA TG. JIU

  • Vizitarea Complexului Brâncuși și a Muzeului Satului din Curtișoara
  • Vizită la sala de expoziții „Florin Isuf“ a C.J.C.P.C.T. Gorj
  • Întâlnire cu poeții din Tg. Jiu la Sala Maură a Prefecturii Județului Gorj

18,30: HOTEL SARA

  • Seară de poezie și muzică

Miercuri, 20 septembrie 2017

09,30: • Întâlnire cu autoritățile locale și județene: domnul Ion Prioteasa – Președinte al Consiliului Județean Dolj și cu domnul Mihail Genoiu – Primarul Municipiului Craiova

  • Prezentarea volumului Craiova, mon amour, cu poezii dedicate Craiovei de poeții participanți la Festival

10,30: BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „ALEXANDRU ȘI ARISTIA AMAN“

  • Lansare de carte în prezența autorilor: Dmytro Tchystiak, Ismail Mammad, Emilian Mirea, Germain Droogenbroodt

15,00: CERCUL MILITAR CRAIOVA

  • Lecturi poetice

18,00: COFETĂRIA MINERVA

  • Ceremonia acordării Marelui Premiu și a Premiului Special ale celei de-a V-a ediții a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“

20,00: TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU“ – SALA I.D. SÎRBU

  • Ovidiu: Tristele și ponticele în interpretarea actorului Emil Boroghină
  • Masă rotundă: Diplomație culturală
  • Conferință de presă, discuții, proiecte de viitor, concluzii.