Primarul Craiovei despre legea ANI: Problema conflictului de interese nu e la DNA, ci la parlamentul care a aprobat o lege idioată

447

olguta-vasilescu„Problema conflictului de interese nu e la DNA, ci la parlamentul care a aprobat o lege idioată. Să mă fac înţeleasă.

Nu sunt de acord cu angajarea rudelor la cabinete, dar, în cazul primarilor, rudele nu se pot angaja nici în firmele private, nu doar la stat, pentru că e imposibil ca o firmă să nu aibă legătura cu primăria: autorizaţii de construcţie, concesiuni, închirieri etc.

În al doilea rînd, nu poţi numi o persoană într-o funcţie, chiar şi în baza unui concurs, dacă ai fost coleg de serviciu cu ea în interval de 5 ani. Păi, preşedintele Senatului e coleg cu toţi parlamentarii.

Faptul că îl votează într-o funcţie, îi face pe toţi să cadă sub incidenţa noului Cod Penal. Mă mir că niciun procuror nu s-a prevalat de asta. Nu se mai oboseau să îi ia la bucată, ci pe toţi odată! Simplu şi pe legea făcută de ei…”, a scris primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pe o reţea de socializare.