Primăria Craiova: A fost elaborat regulamentul privind ridicarea vehiculelor care staţionează neregulamentar

0
236

masina mititeluLa sfârşitul anului trecut Guvernul a aprobat o Hotărâre care permite autorităţilor locale să reia activitatea de ridicare a maşinilor parcate pe trotuare şi a celor care staţionează neregulamentar pe carosabil,

La nivelul Primăriei Municipiului Craiova, prin Dispoziţia Primarului nr. 11/2017 a fost constituită Comisia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de ridicare şi depozitare vehicule.

Comisia a fost cea care a elaborat Regulamentul privind ridicarea vehiculelor care staţionează neregulamentar pe partea carosabilă .

 Regulamentul  urmează a fi adus la cunoştinţă publică, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, prin afişaj pe site-ul www.primariacraiova.ro, unde timp de 30 de zile cetăţenii interesaţi pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare.

La încheierea acestei perioade Regulamentul va fi supus abrobării Consiliului Local Municipal Craiova, iar după obţinerea vizei de legalitate din partea Instituţiei Prefectului va putea fi pus în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.