Prima zi de scoala plina de emotii la “Gheorghe Ţiţeica”

146

Prima zi de şcoală e ȋncărcată cu emoţii, cu nerăbdare, cu provocări de tot felul! Dar cum să o faci specială?

La invitaţia ȋnvăţătoarei Mihaela Gheorghiu, medicul stomatolog Carmen Dascălu a adus azi experienţa şi resursele sale profesionale ȋn sala de clasă. Prilej de mare bucurie şi inspiraţie! Timp de o oră, i-a purtat  pe elevii clasei a III a D de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Ţiţeica”, ȋntr-o călătorie inedită, printre poveşti şi informaţii bogate despre…zȃmbet! Zȃmbetul exprimă starea noastră de bine. Un zâmbet fericit este în primul rând un zâmbet sănătos, iar pentru a-l menține astfel, rolul medicului stomatolog este esențial, încă de la o vârstă fragedă. Într-un limbaj de poveste, cu mult umor și idei de activități practice, le-a prezentat copiilor toate mesajele importante legate de dinți, sănătatea lor și importanța mersului preventiv la stomatolog. “Cȃt de important este un zȃmbet frumos şi sănătos? Cum facem să scăpăm de teama vizitei la dentist? Trebuie să ȋnveti mult pentru a deveni stomatolog?” Sunt cȃteva din ȋntrebările la care medicul a oferit răspunsuri. I-a antrenat ȋn discuţie aşa de bine pe copii, de la ascultare, până la efervescenţă şi veselie!

“Dacă au parteneri buni de discuţie şi educaţie, copiii generaţiei de astăzi uimesc cu receptivitatea lor! Până să vedem o nouă generație de medici stomatologi inspirată de această vizită extrem de utilă în rândul copiilor, ne dorim să vedem cât mai multe zâmbete fericite! Prima zi de şcoală? Interactivă şi valoroasă! Un an şcolar începe. Ni-l dorim şi pe acesta excepţional! ”, spune ȋnvăţătoarea Mihaela Gheorghiu.

Activitatea s-a încheiat cu surprize pentru elevi.