Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, joi, în Sala Albastră a Universității din Craiova, la manifestările prilejuite de deschiderea noului an de studii, ocazie cu care a reafirmat disponibilitatea administrației doljene pentru colaborare în inițiative menite să susțină actul educațional.
În acest context, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a evidențiat calitatea înaltă a învățământului superior craiovean, care a transformat municipiul într-un centru universitar de referință.
„Îmi face o deosebită plăcere să particip la evenimentul care marchează începerea unui nou an de studii la Universitatea din Craiova, instituție cu tradiție, care, prin prestigiul construit de-a lungul timpului, s-a consacrat drept o onorantă carte de vizită pentru județul Dolj.
Această bună reputație, clădită prin performanță în educație, a primit recent o nouă confirmare, din partea autorității care garantează calitatea învățământului superior din România, prin acordarea calificativului maxim, «grad de încredere ridicat», reușită pentru care vă felicit.
Doresc să salut în mod special preocuparea constantă a conducerii și corpului profesoral pentru asigurarea unui proces didactic cât mai ofertant și mai cuprinzător. În acest sens, se disting eforturile întreprinse pentru o mai bună corelare cu necesitățile de pe piața muncii și pentru instruirea practică a studenților în domeniile de interes vizate, facilitându-le debutul în carieră.
Vorbind despre extinderea sferei de activitate, trebuie amintită și frumoasa premieră națională pe care ați înregistrat-o, tot în acest an, prin înființarea Liceului Internațional cu Predare în Limba Franceză «Voltaire», o inițiativă de succes, bine primită de absolvenții studiilor gimnaziale, după cum o dovedesc înscrierile din acest prim an.
Tabloul parcursului ascendent pe care se situează Universitatea din Craiova este completat, desigur, de investițiile importante, materializate în dezvoltarea platformei pentru cercetare, precum și în modernizarea și extinderea infrastructurii sociale destinate studenților.
Un important punct forte al județului Dolj s-a conturat datorită instituțiilor din învățământul superior, de stat și privat, care au reușit, prin profesorii valoroși și dedicați misiunii asumate, dar și prin generațiile de veritabili profesioniști pe care i-au format, să statueze Craiova drept un centru universitar de referință nu doar în țară, ci și în Europa.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, reafirm întreaga disponibilitate pentru continuarea bunei relații de conlucrare instituțională în sprijinul actului educațional și îndrept cele mai bune gânduri ale mele către studenți și întregul corp profesoral, cărora le urez cât mai multe reușite în noul an de învățământ“, a afirmat, în alocuțiunea sa, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
BIROUL DE PRESĂ