Președintele Camerei Deputaților premiat de Camera Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii

422

zgoneaPreședintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, va participa, joi, 26 februarie, la Londra, la Gală de premiere găzduită de Camera Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii, organizată sub patronajul președintelui Comisiei pentru afaceri interne, domnul Keith Vaz.

Cu această ocazie, președintele Camerei Deputaților va primi un premiu pentru activitatea pe linia reprezentării parlamentare în relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru promovarea și activismul pe teme referitoare la sistemul de drepturi și libertăți fundamentale, la limitarea pericolelor și amenințărilor legate de traficul de persoane, pentru participarea la proiecte circumscrise promovării securității și stabilității regionale, a Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie și a instrumentelor specifice diplomației parlamentare.

La eveniment vor fi acordate premii unor personalități marcante, care au avut realizări importante în domeniul lor de activitate.