Prefectul Sorin Răducan, a participat la aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea Depozitului 238 Intendenţă “Jiul”

395

Depozitul  238 Intendenta Jiul (3)Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat marţi, 1 septembrie 2015, la ceremonialul prilejuit de aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea Depozitului 238 Intendenţă “Jiul”.

Cu această ocazie, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a apreciat misiunea acestei structuri care asigură materiale de intendenţă unităţilor din 7 judeţe ale ţării:

«Înfiinţat acum 65 de ani, Depozitul 238 Intendență este o unitate strategică pentru zona Olteniei. Principala misiune a acestei structuri este de a asigura materiale de intendenţă unităţilor din 7 judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea. Oricine rosteşte cuvintele „Craiova” şi „militari” se gândeşte automat la Scorpionii Roşi şi Negri.

Aşa cum aceşti scorpioni sunt cartea de vizită a urbei noastre şi nu numai, tot aşa şi Depozitul 238 Intendență este „fundaţia” pe care s-a clădit munca militarilor în misiunile din ţară şi străinătate. Printr-o colaborare roditoare cu unităţile din Craiova, sprijinul şi susţinerea Depozitului de Intendenţă au făcut posibile îndeplinirea misiunilor încredinţate la timp şi la cele mai înalte standarde.

Domnule comandant, prin suportul logistic pe care îl puneţi la dispoziţia structurilor militare din Oltenia demonstraţi că nu contează dimensiunea unei unităţi ci puterea de deservire şi acoperire într-un timp limită. La ceas aniversar vă doresc ca această unitate denumită onorific JIUL să dăinuie în timp precum râul al cărui nume îl poartă, iar misiunea unităţii să fie o filă de istorie permanent prezentă în anuarul misiunilor militare. La mulţi ani!»

Biroul de presă
Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj