„Poveste despre Hansel și Gretel“ și „Prințul Broască“ în week-end, la Teatrul Colibri Craiova

533

afis Hansel si Gretel_mic siteSâmbătă, 25 noiembrie 2017, la ora 18:00 ne bucurăm de o Poveste despre Hansel și Gretel, în spectacolul după Frații Grimm, de și cu actorii: Geo Dinescu, Marin Fagu și Mugur Prisăcaru. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, povestea este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste. Spectacolul a fost prezentat anul acesta la Festivalul Internațional de Teatru de Animație „EuroMarionete” Arad – ediția a 18 – a.

„Este un spectacol în care încercăm tot timpul să îi surprindem pe cei mari și mici, care încearcă să nu plictisească pe nimeni. Un spectacol, până la urmă, nebun cu faze de delir.“ Mugur Prisăcaru, actor

 

Duminică, 26 noiembrie 2017, la ora 11:00 facem cunoștință cu Prinţul Broască, într-un spectacol de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, regia Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. În distribuție: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş. Spectacolul a participat anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii ARLECHINO – Caravana Poveştilor Brașov – ediția a III-a. Deține Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver“ de la Galați (2014), Premiul pentru cea mai bună interpretare, acordat actriței Adriana Ioncu, precum și  Premiul pentru scenografie, oferit Stefkăi Kyuvlieva, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete “Puck” de la Cluj-Napoca (2013).

Prințul Broască este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A.Mozart.“ Todor Valov, regizor

 

 

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00.

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.