Politistii olteni au aplicat 164 de amenzi, in valoare de 24.800 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală sau pentru nerespectarea măsurilor privind carantina la domiciliu

281

În perioada 4 – 7 februarie 2022, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative.

Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.

La activităţile de verificare desfășurate au participat, zilnic, peste 250 de forţe de ordine, fiind verificate 181 de societăți comerciale, peste 300 de mijloace de transport persoane, precum și aproximativ 5.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 24.800 de lei, dintre care 158 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 19.800 de lei și 6 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina la domiciliu, în valoare de 5.000 de lei.

Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare privind carantina/izolarea, să poarte masca de protecție și să evite, pe cât se poate, aglomerația.

Activitățile vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și prevenirea oricăror evenimente negative.