Polițiștii doljeni au reținut un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat

943
politie catuseÎn data de 05.07.2017, în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Coșoveni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către P.CONSTANTIN, 60 de ani, din comuna Rojiște, Dolj cu privire la faptul că, în noaptea de 04/05.07.2017, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței și au sustras un motofierăstrău, foarfecă mecanică, aparat electric de sudură, bormașină, flex, precum și alte bunuri, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 2000 lei.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, totodată stabilindu-se că autorul a pătruns în curtea imobilului pe poarta de acces lăsată neasigurată.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii doljeni, în aceeași zi, a fost identificat R.MARINEL, 26 de ani, din localitatea Rojiște, Dolj, acesta fiind condus la sediul unității pentru cercetări.
Astfel, polițiștii au stabilit că acesta, în noaptea de 04/05.07.2017, după ce a sustras mai multe bunuri din gospodăria persoanei vătămate a pătruns, prin escaladarea unui gard, în gospodăria unui alt bărbat din aceeași localitate, de unde a sustras un motofierăstrău mecanic.
Toate bunurile sustrase au fost recuperat și restituite persoanelor vătămate.
În baza probatoriul administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de doljeanul de 26 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cel în cauză fiind introdus pe baza de ordonanță de reținere în C.R.A.P. Dolj.
 
·