Polițiștii doljeni au aplicat săptămâna trecuta 565 amenzi de peste 93.400 lei.

513

politia-rutiera (foto: gds.ro)Săptămâna trecută, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova au continuat activitățile specifice pe linia creșterii gradului de siguranță rutieră, prin desfășurarea unor acțiuni de amploare prin care s-a urmărit și prevenirea evenimentelor rutiere cu impact asupra mediului social.

Activitățile derulate săptămâna trecută au vizat, în principal, prevenirea accidentelor rutiere cauzate pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, iar împreună cu luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Dolj s-a urmărit verificarea în trafic a modului în care conducătorii de motociclete/ mopede și autovehicule înmatriculate în alte state respectă prevederile legislației rutiere.

În cadrul activităților desfășurate polițiștii rutieri au oprit pentru control aproximativ 1000 autovehicule, fiind legitimate peste 1200 persoane. Astfel, ca urmare a abaterilor constatate s-au aplicat 565 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R, de peste 93.400 lei.

254 amenzi au fost aplicate de polițiști rutieri șoferilor care au depășit limita legală de viteză, iar alte 59 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 21 permise de conducere, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Exemple: M.IRINEL, 47 de ani, din comuna Cioroiaşi, județul Dol  a fost depistat de polițiști conducand autoturismul proprietate personală, pe bd. Ştirbei Vodă din Craiova, cu viteza de 125 km/h.

În aceeași săptămână, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri, D.ALIN, 35 de ani, din Craiova a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Severinului din municipiu, cu viteza de 103 km/h.

Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă de către polițiștii rutieri, iar ca măsură complementară le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.