
Oamenii legii au efectuat mai multe controale și verificări la diverse localuri de alimentație publică din municipiul Craiova și comuna Mischii, județul Dolj.
Ca urmare a abaterilor constatate, în urma controalelor efectuate la 15 societăți comeriale, au fost aplicate 6 sacțiuni contravenționale de peste 58.000 lei, valoarea mărfurilor confiscate ridicându-se la 5.600 lei ( reprezentând contravaloarea a 255 litri băuturi alcoolice: respectiv bere, vin și băuturi spirtoase).
Exemplu:
La punctul de lucru al unei societăți comerciale din Mischii, Dolj s-a constatat că există la comercializare 150 sticle diverse băuturi alcoolice, pentru care nu s-au prezentat documente legale de proveniență. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 20.000 lei conform Legii nr.12/1990 și s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantității de băuturi alcoolice.