Polițiștii cercetează doi craioveni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

398

politia-rutiera (foto: gds.ro)În noaptea de 26/27.03.2017, în jurul orei 01:45, lucrători ai Poliției Oraș Bechet au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, pe D.N. 55A, în comuna Ostroveni, a avut loc un eveniment rutier.

Echipa operativă din cadrul Poliției Oraș Bechet ajunsă la fațalocului a stabilit, din primele cercetări, faptul că B.VASILICĂ, din Craiova în timp ce conducea un autoturism într-o curbă la stânga, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul autovehicului și a lovit un copac.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentaţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Dăbuleni unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Tot ieri, în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier, aflați în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, l-au depistat pe P.DAN, 34 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Viilor, având o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul de 34 de ani a fost condus la U.P.U. Craiova unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.