Peste 500 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi au fost la datorie în perioada 01.01-20.01.2022, acţionând atât independent cât şi în cooperare cu poliţiştii mehedinţeni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.
În perioada de referinţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi au desfăşurat peste 500 de misiuni de menţinere a ordinii publice, prin acţiuni de patrulare în mediul urban şi rural, pentru siguranţa cetăţenilor şi prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
În primele trei săptămâni ale anului, jandarmii au participat la 3 misiuni de asigurare a ordinii publice la diverse manifestări religioase, la 23 de misiuni pentru punerea în executare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete şi la 10 misiuni în cooperare cu alte instituţii publice.
În urma desfăşurării misiunilor specifice, au fost constatate 43 de fapte antisociale, fiind aplicate 34 sancţiuni contravenţionale (9 avertismente şi 25 amenzi, majoritatea dintre acestea vizând nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 republicată şi Legii 55/2020 privind starea de alertă), în cuantum de 20.150 lei. De asemenea, în cooperare cu Poliţia au fost constatate 9 fapte de natură penală (lovire şi alte violenţe, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, portul sau folosirea de obiecte periculoase), fiind depistaţi 7 autori.
Recomandăm în continuare cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte mască de protecţie, să evite locurile aglomerate şi să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea celui mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI
Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul