Peste 300 de milioane de lei, pentru lucrari de cadastru realizate de primarii

111

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a alocat 305.837.122 de lei pentru cea de-a zecea etapă de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale.

Peste 2.000 de unități administrativ-teritoriale (UAT) și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua cadastrarea proprietăților. Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), lansează o nouă etapă de finanțare pentru înregistrarea sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale. Astfel, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei.

Până în prezent, 2.003 de primării din cele 2.355 eligibile și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale. Acestea pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI). Termenul este de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de OCPI-uri, iar durata contractelor de finanțare este de 28 de luni. După semnarea contractelor de finanțare, primăriile au la dispoziție alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor.

Cele mai mari sume au fost solicitate de județele Suceava – 12.645.000 de lei pentru 80 de UAT-uri, Botoșani – 12.000.000 de lei pentru 75 de UAT-uri și Iași – 12.000.000 de lei pentru 75 de UAT-uri. Județele care au solicitat cele mai mici sume destinate realizării cadastrului pe sectoare cadastrale sunt Brăila – 2.120.000 de lei pentru 14 UAT-uri, Covasna – 2.955.000 de lei pentru 19 UAT-uri și Harghita – 3.340.000 de lei pentru 22 de UAT-uri.

ANCPI va deconta între 109,00 lei +TVA/ imobil și 473,06 lei +TVA / imobil, în funcție de gradul de dificultate a terenului, zonele de aplicare a Decretului nr. 115/1938 (carte funciară veche) și de gradul de acoperire cu construcții.

Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin PNCCF, peste 6,7 milioane de proprietăți.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene, dar și din bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.