Peste 2000 kg fructe şi legume confiscate din târgurile din Dolj

0
439

control fructeVineri, 07.04.2017, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu lucrători din cadrul Poliției orașului Segarcea și inspectori din cadrul M.A.D.R. Dolj au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din domeniile comercializării legumelor şi fructelor şi comercializării produselor alimentare.

În cadrul activităţilor desfăşurate ai fost efectuate verificări şi controale la 26 societăţi comerciale, 19 persoane fizice; fiind astfel constatate 2 infracțiuni.

De asemenea, au fost aplicate 35 sancţiuni contravenţionale de peste 190.000 lei, totodată fiind confiscate mărfuri de peste 6300 lei, respectiv 2334 kg legume fructe, 116 kg. produse alimentare, 140 kg. pastă mici, 60 kg. carne miel.

Cu ocazia controlului efectuat în Târgul săptămânal din comuna Poiana Mare, Dolj, s-a constatat că reprezentanții unei societăţi comerciale dețineau în vederea comercializării 80 kg. zahăr, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea cantității de zahăr, în valoare de 256 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.

De asemenea, cu ocazia controlului efectuat în Târgul săptămânal din Poiana Mare s-a constatat că reprezentanții unei societăţi comerciale dețineau în vederea comercializării 4 lame de drujbă pentru care nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea sau autenticitatea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 din Lg. 84/1998, iar produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.