Pesediștii Doljeni și-au votat președintele

394

1Membrii PSD din toată țara  au ieșit astăzi la vot să ăși aleagă președintele. La Dolj, ca de fiecare dată, pesediștii organizați și disciplinați s-au prezentat la urne de la primele ore.

Și liderii PSD Dolj au mers la vot. Claudiu Manda a votat la secția de votare de la Teatrul Colibri, Lia Olguța Vasilescu în Brazdă, la punctul Termic, iar Valeriu Zgonea, Ion Călin și Ion Prioteasa la sediul PSD Dolj.

“Așa ne-am hotărât cu toții, să începem votarea undeva în jurul orei opt și sperăm să și să terminăm foarte repede, în prima parte a zilei, după care, dacă sunt întârzieri păstrăm secția de votare deschisă, dacă nu o să închidem cu câți au venit la vot. Nu cred că starea vremii este o problemă, eu sper să vină la vot cât mai mult dintre colegii noștri, eu sper că cei care nu vor veni la vot să aibă un motiv obiectiv, sunt plecați din localitate, din țară. Însă, vreau să vă spun că este și un test pentru noi, dar și pentru toate organizațiile din țară, să vedem câți membri avem și pe câți ne bazăm. Am votat pentru dar nu era o problemă pentru mine dar nici pentru alți colegi. Noi avem și un mandat dat pentru congres, de conferința județeană, de comitetul executiv pentru susținerea lui Liviu Dragnea. Credem că domnul Dragnea, în funcția de președintele partidului poate să organizeze partidul și să îl structureze și să îi dea o dimensiune încât să câștigăm alegerile locale și parlamentare de la anul”, a declarat Claudiu Manda, președintele PSD Dolj.

12092283_10207709418238912_984511725_n“Este un moment unic în istoria partidului, când toți membrii partidului își aleg președintele, asta pentru că s-a modificat statutul. Eu cred că este și un test pentru organizațiile noastre, să vedem cât de mobilizați suntem. Noi vrem să terminăm votul pe Craiova în jurul orei 11 pentru că, de regulă, colegii noștri sunt foarte disciplinați și vin de la primele ore ale dimineții, urmând să facem centralizarea până la sfârșitul zilei. Este un test bun și pentru militanții noștri pe care i-ați văzut în fața secției de votare și pentru membrii noștri care, indiferent de ploaie, ninsoare, intemperii, vin de fiecare dată la vot să aleagă ceea ce cred că este bine pentru țara lor și, de data aceasta, pentru partidul lor. Pe Liviu Dragnea l-am votat cu mare drag așa cum s-a întâmplat și în Comitetul Executiv unde am fost de acord că este cea mai bună variantă actuală pentru organizațiile noastre din țară. Victor Ponta este un foarte bun prim-ministru dar Liviu Dragnea este cel care a organizat partidul în ultimele campanii electorale și, pe undeva, era firesc să se ocupe în continuare de partid, urmează un an greu, cu alegeri locale și alegeri generale și avem nevoie de un președinte care știe să organizeze foarte bine partidul. Eu am făcut întotdeauna echipă cu Liviu Dragnea, organizațiile din sud s-au înțeles foarte bine cu el pentru că suntem organizațiile care aduc cel mai mare număr de voturi și, în momentul în care mi-a propus să fiu în echipa domniei sale, am simțit că este un bun prilej și pentru organizația noastră să arate ce capacitate are. Iată că suntem trei persoane care candidăm din partea Doljului, ceea ce este foarte mult și cred că în viitoarea perioadă vom reuși să închegăm o echipă care să fie câștigătoare la alegerile viitoare”, spus Lia Olguța Vasilescu.

1„Am votat un om în care cred și în care toată lumea social-democrată are speranța că va aduce ceea ce noi considerăm o chestie corectă: solidaritatea între membri, același procent, aceeași muncă, aceeași responsabilitate față de electorat și față de România, continuând un mandat foarte bun al lui Victor Ponta la președinția PSD. Liviu Dragnea este omul care trebuie să aducă pentru prima dată în istoria partidului cel de-al doilea mandat de guvernare al PSD, împreună cu echipa sa.

Sunt câțiva colegi pe care eu îi respect și îi apreciez, ministrul Grindeanu, ministrul Tudose, Lia Olguța Vasilescu, liderul grupului parlamentar de la Cameră și cel de la Senat, oameni cu care am făcut echipă în ultimii ani de zile și cu care am construit o echipă guvernamentală serioasă și responsabilă. Mă bazez și pe experiența unor oameni vechi care vor candida și care sigur vor fi și în echipa de conducere, cum este doamna Ecaterina Andronescu, care este un om de echipă și pe care te poți baza atunci când ai nevoie, alături de doamna Viorica Dăncilă, un om discret, dar foarte serios. Încercăm să mergem pe meritocrație mai mult decât pe mediacrație”, a declarat Valeriu Zgonea.