Patru trupe de tineri dansatori craioveni participa mâine la Concursul Internaţional “Dancing River” de la Ruse

501

Trupa-Style-Dance-4În perioada 1-2 aprilie 2017, la Timisoara, s-a desfasurat International Dance Open – recunoscut de WADF (World Artistic Dance Federation). La concursul de dans din orașul de pe Bega au participat cluburi de dans din România, Olanda, Franța, Cehia, Rusia, Bulgaria, Muntenegru, Ungaria, Serbia și Moldova. Printre acestea, s-a numărat și trupa de tineri craioveni Style Dance, un proiect al Casei de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova în parteneriat cu Asociația Dance Beat, care s-a întors acasă cu un palmares impresionant de premii. Dansatorii noștri au evoluat sub privirile încântate ale celor peste 2.000 de spectatori din sală, iar energia, entuziasmul și emoțiile lor au fost răsplătite cu diplome, medalii și cupe meritate din plin. Trupa Style Dance din Craiova a câștigat Premiul I la categoria Urban Street Dance Show din cadrul Concursului WADF International Dance Open.

Mâine, 8 aprilie 2017, cele patru trupe de tineri dansatori craioveni care vor participa la Concursul Internaţional “Dancing River” la Ruse (Bulgaria) sunt: Style Dance, Star Beat, Dinamic şi Freaks, aflate sub coordonarea doamnei profesoare Ana Maria Traşcă şi a Siminei Monica Eftenie, îndrumător. Concursul “Dancing River” este organizat de Centrul Municipal pentru Tineret – Ruse, fiind fondat în 1996 cu scopul de a întări relaţiile sociale între tineri, dar şi pentru a oferi oportunităţi tinerilor din oraş de a-şi petrece timpul liber.