Patru persoane rănite într-un grav accident de circulație

741

politiePotrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Vasile Ispas, de 43 de ani, din localitatea Dobrotești, care conducea un autocamion dinspre Craiova către Filiași, a virat stânga fără să se asigure și a acroșat un Volkswagen Golf condus pe banda a doua a șoselei de craioveanul Stelian Gâlcă, de 46 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de Gâlcă a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a fost lovit în plin de un Chevrolet Aveo, condus regulamentar de Liliana Vlăduțoiu, de 49 de ani, din comuna Almăj.

În urma accidentului au fost răniți șoferul autoturismului Volkswagen Golf, soția acestuia, dar și fetița lor de zece ani, toți fiind transportați la Spitalul de Urgență Craiova. La aceeași unitate medicală a ajuns și șoferița autoturismului Chevrolet Aveo, iar șoferul camionului a scăpat fără nici o zgârietură în urma accidentului provocat chiar de el. Pompierii doljeni au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de decarcerare și un echipaj de prim ajutor, iar Serviciul de Ambulanță Dolj a trimis alte trei ambulanțe.