Parfumuri şi încălţăminte contrafăcute, în valoare de peste 6.500.000 lei, descoperite la graniţa de sud a României

293

Polițiștii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Giurgiu şi Calafat au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui autocamion şi două autoutilitare, peste 12.100 de bunuri care purtau însemnele unor firme consacrate şi prezentau suspiciuni de contrafacere. Bunurile, în valoare de peste 6.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În data  de 20.06.2023, în jurul orei 15:45, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două autoutilitare, care transportau marfă de la o firma din Grecia pentru România, conduse de doi cetățeni români în vârstă de 35, respectiv 33 de ani.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în compartimentul marfă al celor două autoutilitare  peste 5.700 de bunuri, constând în articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al mijlocului de transport, 2 paleți pe care se aflau mai multe cutii de carton ce conțineau flacoane cu parfum, inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 6.430 flacoane cu parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

În ambele cazuri, întreaga cantitate de bunuri, peste 12.100 de articole, estimate la o valoare de peste 6.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de persoanele sus-menţionate, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrateurmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.