Operissima vine în fiecare cartier craiovean pentru a alunga cenușiul cotidian și a aduce un strop de culoare în acorduri muzicale. Într-un concept gândit sub semnul spectaculosului, Opera Română Craiova propune în stagiunea estivală din anul acesta o trupă din Republica Moldova, al cărei renume a depășit demult granițele Europei.
CONCERTINO accordion-band vine pentru prima dată în Bănie pentru a-și adjudeca și aici titlul de campioni mondiali ai acordeonului. Formația care a câștigat 18 Premii Mari și Locuri I, participând la festivaluri din lumea întreagă (Canada, Coreea de Nord, Italia, Rusia, Austria, Cehia) vine și la Craiova pentru a oferi o reprezentație unică prin spectaculozitate.
Alături de Corpul de balet al Operei Române Craiova și de Clubul Sportiv „Star Dance” concertele susținute de CONCERTINOaccordion-band vor fi o adevărată demonstrație de creativitate. Energia pozitivă se va manifesta la cote incendiare în cartierele Craiovei, începând de miercuri, 26 august, ora 21:00.
MIERCURI, 26 AUGUST, ORA 21:00, Cartierul Craiovița Nouă (strada George Enescu, lângă Poștă)
JOI, 27 AUGUST, ORA 21:00, Cartierul Valea Roșie (strada Împăratul Traian, lângă biserică)
VINERI, 28 AUGUST, ORA 21:00, Cartierul Brazda lui Novac (parcarea dintre blocurile G5 și WIN)
SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST, ORA 21:00, Cartierul Rovine (parcul situat pe strada Nicolae Iorga)
DUMINICĂ, 30 AUGUST, ORA 21:00, Cartierul 1 Mai (loc de joacă, punct Trafo, în spatele hipermarketului Carrefour).