Olguţa Vasilescu, avizată pentru funcţia de ministru al Muncii

516

lia olguta vasilescuPrimarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, propusă pentru preluarea Ministerului Muncii şi al Justiţiei Sociale, a primit aviz din partea Comisiilor de Muncă ale Parlamentului, cu 30 voturi ”pentru” şi 14 ”împotrivă”, ea prezentând pe scurt priorităţile şi măsurile pe care le va lua ca ministru, majoritatea acestora făcând referire la subvenţii şi la stimulente financiare. ”Obiectivul principal în materie de ocuparea forţei de muncă stabilit în contextul strategiei Europa 2020 este de a atinge 70% în privinţa ratei de ocupare pentru grupa de vârstă 16 – 64 de ani. Probabil mâine vom lucra la bugetul ministerului. Se va lucra doar pe programe şi în funcţie de asta se vor primi bani. Vom relua discuţiile cu sindicatele pe Legea salarizării. Este un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei în următorii patru ani, în viziunea tehnocraţilor. Eu nu aveam nicio problemă să stau mai mult şi să răspund la toate întrebările, dar în perioada următoare voi lucra foarte aproape în aceste comisii, deci vom avea destul timp să ne întâlnim. Nu este vina noastră că s-a făcut totul pe repede înainte. Eu cred că ar fi trebuit să avem deja Guvernul aprobat până la finalul anului trecut şi până la 15 ianuarie să avem aprobat proiectul de buget”, a spus Olguţa Vasilescu.

sursa: news.ro