„O viaţă cât un Centenar”

629

Undeva, în Oltenia, în Lunca Dunării, în cele două localităţi portuare care străjuiesc malurile bătrânului Danubius – Calafat şi Bechet – trăiesc două doljence de seamă – Anica Bistriceanu şi Tranca Constantin. 

Dacă viaţa le-a întâlnit vreodată drumurile, nu ştim, dar ce ştim cu certitudine este că şi una şi cealaltă le pot povesti de acum înainte nepoţilor, strănepoţilor şi chiar stră-strănepoţilor, că au trăit „O viaţă cât un Centenar”.

Născute în urmă cu 100 de ani, la 1918, odată cu România Mare, cele două centenare au fost sărbătorite în cadrul campaniei desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne sub egida „O viață cât un Centenar”.

Aşadar, zilele trecute, o delegaţie formată din: prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Constantin Nicolescu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dolj, Constantin Florea, comandatul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, Cosmin Mirea, inspector şef  al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj, Constantin Florea şi şeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, Constantin Perpelea, le-a trecut pragul celor două bătrânele.

Prima sărbătorită felicitată de către autorităţi  a fost Tranca  Constantin din oraşul Bechet. Îngrijită acum de doi nepoţi, femeia, care are doi copii, 7 nepoţi şi  13 strănepoţi, aşteaptă să-şi cunoască cât mai curând şi primul stră-strănepot.

Deşi puterile au mai lăsat-o, bătrânica spune că singurul secret al longevităţii stă în muncă şi tare şi-ar dori să mai întoarcă timpul în urmă cu măcar douăzeci de ani.

Pe Anica Bistriceanu din Calafat, autorităţile au găsit-o în curtea casei sale, înconjurată de copii şi nepoţi, cu toţii veniţi să o sărbătorească pe femeia născută în urmă cu 100 de ani.  De fapt, acesta este cam singurul moment în care bătrânica a abandonat munca din grădina pe care, aşa cum ne-a mărturisit familia, o îngrijeşte mai toată ziua. Pe lângă muncă, Anica Bistriceanu ne-a dezvăluit că mai are încă un secret care îi dă atâta energie: îşi începe ziua cu o cafea bună.

Cele două sărbătorite au primit un mesaj de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, însoțit de un tricolor și o insignă cu inscripția „România 100”. De asemenea, din partea autorităţilor au primit câte un tort aniversar inscripţionat cu sigla Anului Centenar, flori, precum şi câte un pachet consistent de alimente. Însemnele naționale au fost păstrate la piept cu deosebit respect de către Anica Bistriceanu şi Tranca Constantin, oameni simpli, patrioți, care prin faptele lor și-au demonstrat atașamentul față de România.

Toate acestea au reprezentat un mic semn de respect pe care îl datorăm în an centenar celor două doamne ale județului Dolj.

Ele sunt doljencele noastre de-o vârstă cu România Mare în faţa cărora ne înclinăm cu onoare, le mulţumim pentru sacrificiile făcute şi pentru lecţiile de viaţă oferite!