Miercuri, 15 Noiembrie, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei va avea loc o nouă ediție a conferinței „Pe urmele lui Racoviță în cercetarea științifică a peșterilor” sub al cărei generic se urmărește omagierea ilustrului savant român Emil Racoviţă (n. 15 noiembrie 1868 – d. 19 noiembrie 1947), biolog de renume mondial, explorator polar, fondator al Biospelogiei ca ştiinţă şi al primului Institut de Speologie din lume. Evenimentul omagial se deschide la ora 11.00 și cuprinde expuneri și videoproiecții în care se vor evidenția excepţionalele realizări ştiinţifice ale savantului, dar și rezultatele actuale din domeniul biospeologiei românești.
La eveniment este invitată să participe d-na biolog Oana Mirela Chachula, biolog investigator la Muzeul Național de Istorie a României şi totodată specialist în chiropterologie şi explorări carstice, cu o experienţă speologică de peste 15 ani, participantă la diverse expediţii internaţionale organizate în Grecia, Franţa,Turcia, Anglia și NE Indiei – Meghalaya. Domnia Sa ne va conferenția despre: nebănuitele frumuseți ale subteranelor din România și de pe mapamond; peșterile din România între conservare și exploatare turistică.
Evenimentul este organizat de muzeograf dr. Mirela Sabina Ridiche și face parte din proiectul cultural-educativ „Muzeul – o Școală Altfel” sprijinit financiar de Consiliul Județean Dolj. La eveniment și-au anunțat participarea studenți ai departamentului de Biologie – Facultatea de Horticultură a Universității din Craiova, elevi de la Colegiul Național „Carol I”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Școala Gimnazială„ Mihai Eminescu” din Craiova și cadre didactice, însă evenimentul este deschis pentru tot publicul interesat de tematica acestei conferințe.