MOL România va sprijini cu 300.000 de lei 19 ONG-uri care vor desfășura proiecte de terapie emoțională și prin artă în 2017

317

Asociatia Audiosofia - Caruselul mastilorMOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat lista organizațiilor non-profit care vor beneficia de finanțare în cadrul celei de-a opta ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională derulate cu acest sprijin, vor ajuta 870 de copii și tineri cu deficiențe, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

 

„În cele 8 ediții ale Programului MOL pentru sănătatea copiilor desfășurate până în prezent au fost înscrise pentru finanțare aproximativ 840 de proiecte, care ne-au impresionat prin calitatea lor profesională. Mai important, însă, aceste proiecte ne-au arătat, în cele mai multe cazuri, povești de succes și ne-au dovedit că prin muncă, perseverență și dăruire se pot câștiga bătălii care par altminteri pierdute din start, iar viața unor copii se poate îmbunătăți semnificativ. Prin susținerea în continuare a acestui program, noi, echipa MOL România, dorim să le transmitem atât specialiștilor implicați în proiecte cât și celor afectați și familiilor lor că nu sunt singuri, că noi suntem alături de ei și îi vom sprijini în demersurile lor”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

 

În perioada 29 septembrie – 30 octombrie  2016, organizații non-profit și asociații care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave, au înscris 122 de proiecte pentru a primi finanțare în cadrul celei de-a 8-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. În urma jurizării au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 19 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2016 – august 2017.

 

Fondurile alocate de MOL România pentru această ediție a Programului sunt de 300.000 lei. Dintre cele 19 ONG-uri câștigătoare, 6 vor obține finanțare pentru prima dată în timp ce altele 13 s-au mai numărat printre beneficiari în ediții anterioare ale acestui Program.

 

Organizațiile selectate provin din București și din județele Alba, Bihor, Cluj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu și Timiș. Proiectele câștigătoare utilizează terapie prin artă – prin muzică, terapii corporale (prin mișcare și dans), drama terapie, terapie prin metoda Phronetic; terapii ocupaționale utilizând tehnici de art-terapie, de modelare a lutului și altor materiale organice; terapii asistate de animale, acvaterapie; terapii emoționale – prin basm, povestiri sociale, joacă, teatru de păpuși și terapie umanist-experiențială; stimulare și integrare senzorială, crearea unor materiale auxiliare didactice pentru copii nevăzători.

 

Asigurăm informarea ONG-urilor interesate pe tot parcursul anului. Pe lângă publicarea condițiilor de înscriere comunicăm și rezultatele obținute prin proiectele finanțate. De asemenea răspundem telefonic sau prin corespondență la întrebările referitoare la organizarea programului și la criteriile profesionale. Această informare continuă asigură șanse egale pentru toți cei interesați în pregătirea și înscrierea proiectelor la acest concurs de proiecte. Se observă și în acest an că o treime dintre ONG-urile câștigătoare s-au înscris prima dată în program, prezentând proiecte de calitate profesională convingătoare pentru juriu.”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro .

 

Despre Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

 

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave.

 

În cele șapte ediții precedente, MOL România a sponsorizat 129 proiecte cu peste 2 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 9.000 de copii și tineri.

 

Juriul ediției 2016 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Mugur Ciumăgeanu, vicepreședintele Asociației Române de Psihiatrie Comunitară, Roxana Morun, realizator, TVR Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Harghita, Magda Cernea, psiholog-audiolog, Asociația Audiosofia din București, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor în ediția precedentă.