Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu s-a întâlnit cu o delegație a Comisiei Europene

0
237

lov muncii comisie europenaMinistrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, s-a întâlnit, marți, cu o delegație a Comisiei Europene, condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Zoltan Kazatsay.

Reprezentantul Comisiei Europene a asigurat partea română de tot sprijinul și suportul necesare în accesarea fondurilor europene, în contextul în care majoritatea măsurilor pe care le implementează Ministerul Muncii și Justiției Sociale (prevăzute în programul de guvernare) urmează a fi finanțate din fonduri europene.

Printre temele abordate s-a numărat și cea a migrației forței de muncă din România, context în care MMJS a arătat ce măsuri de creștere a salariilor au fost și urmează a fi adoptate, tocmai pentru stoparea migrației, dar și pentru a-i determina pe cetățenii români să revină în țara natală.

A fost prima întâlnire dintre ministrul Muncii și Justiției Sociale și o delegație a Comisiei Europene, urmând ca acestea să aibă loc periodic, pentru o cât mai bună absorție a fondurilor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.