Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Protecției Civile din România

380

Ziua Protectiei Civile (11)„Ziua Protecției Civile reprezintă un prilej onorant pentru a celebra o instituție cu o bogată tradiție, o instituție a curajului și a responsabilității, dar și o misiune nobilă, ce le impune tuturor celor care o îmbrățișează – dincolo de bună pregătire – vocație și abnegație.

Dumneavoastră, colectivul de profesioniști veritabili din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Oltenia», sunteți continuatorii unui parcurs care a început în urmă cu mai bine de opt decenii și care a stat, încă de la început, sub semnul datoriei față de comunitate, față de siguranța semenilor.

Doresc să vă asigur de întregul nostru respect pentru rolul extrem de important pe care îl îndepliniți, atât zi de zi, informând și pregătind populația, cât și în momentele critice în care sunteți chemați să acționați pentru salvarea vieților.

Acesta este și motivul pentru care Consiliul Județean Dolj a urmărit în permanență să vă fie un partener deschis, iar investițiile care s-au materializat în ultimii ani, precum și inițiativele pentru perioada următoare arată că gestionarea situațiilor de urgență a fost și rămâne o prioritate.

La ceas aniversar, vă rog să primiți sincerele noastre felicitări și expresia deplinei aprecieri pentru rezultatele obținute de-a lungul timpului, repere care ne relevă dimensiunea activității remarcabile depuse de o echipă bine sudată, care se bucură de un management cu adevărat performant.

Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, îmi revine onoarea de a adresa tuturor cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Oltenia» calde urări de sănătate, putere de muncă și mult succes, pentru a duce la bun sfârșit fiecare misiune încredințată.“