Mehedinti: Aleea Migdalului – Cea mai mare zona amenajata cu parcari

156
Am început un nou proiect de regenerare urbană în Drobeta-Turnu Severin, în zona Aleii Migdalului, blocurile V4A, V5A-V6 și V11-V14-V13-V16.
În acest moment se lucrează la decopertarea suprafețelor, montarea bordurilor și pregătirea terenului pentru asfaltare, atunci când vremea va permite acest lucru.
Astfel, vom transforma, în această primăvară, o zonă degradată în care nu s-au efectuat demult investiții, într-un spațiu curat și modern, în beneficiul severinenilor care locuiesc aici.
După amenajarea unui teren de sport modern și a unui loc de joacă în această zonă, realizăm acum cea mai mare parcare rezidențială din municipiu, dar și alte lucrări de amenajare urbanistică, astfel:
✅ 365 locuri de parcare;
✅ 13.184 mp zonă carosabilă;
✅ 3.559 mp zonă pietonală;
✅ 9.052 mp zonă de spații verzi;
✅ 2 locuri de joacă.
Am asigurat finanțarea lucrărilor cu fonduri de la bugetul local, în valoare de aproape 6 milioane de lei.
Proiectul din zona străzii Migdalului face parte din programul de regenerare urbană, pe care l-am început acum trei ani, el având ca obiectiv o nouă viziune de amenajare urbanistică a orașului nostru și creșterea calității vieții pentru locuitorii lui.
Marius Screciu, Primarul municiupiului Dr.Tr. Severin