Materiale lemnoase confiscate de poliţişti

0
294
18675319_3277602872263613_435563433_oDuminică, 21.05.2017, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova – Biroul Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor şi Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj au desfăşurat activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Oamenii legii au depistat un grup de opt persoane în timp ce comercializau masă lemnoasă în zona Cernele, județul Dolj, fără ca acestea să deţină autorizaţie în acest sens.
Persoanele în cauză au transportat materialul lemnos din localitatea Peştişani, județul Gorj, cu două autoutilitare în baza unor avize de însoţire a mărfii, însă legislaţia în vigoare interzice comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altor asemenea spații special amenajate și autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase.
Având în vedere cele constatate, polițiștii craioveni au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii nr. 171/2010, a lui B. ION-MĂDĂLIN, 29 de ani, din comuna Berevoești, județul Argeș și P. CONSTANTIN ADRIAN, 21 de ani, din comuna Cetățeni, județul Argeș, cu amenzi de 5.000 de lei, iar cei4,528 m.c. lemn de foc din specia fag, în valoare de 1.141 lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.