MASĂ ROTUNDĂ LA GRĂDINIŢA “CĂSUŢA CU POVEŞTI”

456

12999570_988401184530914_759666003_oIn data de 14 aprilie 2016, Grădiniţa cu program prelungit ”CĂSUŢA CU POVEŞTI”  a organizat  o masă rotundă la nivel judetean, pe tema “EDUCAŢIE, DEZVOLTARE ŞI SERVICII COMPLEMENTARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE“.

          La eveniment, au participat cadre didactice din mediul urban, dar si din mediul rural, din unitatile scolare partenere, care au impartasit diverse experiente cu referire la tema actiunii.

         Am retinut urmatoarele aspecte:

ü Într-o societate a cunoaşterii, aflată într-o continuă şi rapidă schimbare, în care abundenţa informaţiilor pune stăpânire pe cei mai mici dintre învăţăcei, se resimte tot mai mult nevoia unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, competenţe şi abilităţi.

ü Finalitatea principală a unei aventuri educaţionale de calitate presupune formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi aptitudini, necesare unei dezvoltări personale pe tot parcursul vieţii, pentru formarea unei concepţii de viaţă bazată pe valori moral-civice, sociale şi culturale şi a respectului faţă de natură, în spiritul demnităţii şi toleranţei.

ü Un rol aparte îl ocupă principiul transparenţei actului educativ din grădiniţă. Astfel, aceasta se asigură că învăţarea este semnificativă, relevantă, antrenantă, provocatoare, încât copilul să poată realiza conexiuni între viaţa de la grădiniţă, cea din familie şi cea din societatea în care trăieşte şi să înteleagă că învăţarea este strâns legată de viaţa de zi cu zi.

ü Activitatile/serviciile complementare  care sprijina derularea activitatii specifice la nivelul educatiei timpurii pot fi:

  • 1. Asistenta psihopedagogica individuala si de grup acordata copiilor  si parintilor
    •  consilierul scolar
    •  logopedul scolar
  • 2. Serviciile pentru copiii cu CES
    • Profesorul itinerant
    • Asistenta sociala
  • 3. Serviciile de asistenta medicala
  • 4. Serviciile de asigurare a mesei, supraveghere, odihna
  • 5. Serviciile pentru transportul copiilor
  • 6. Activitati educative de limba straina
  • 7.Activitati educative de dans modern, dans popular, gimnastica ritmica

         In deschiderea activitatii, ansamblul “Craiovenii din casuta”,  sub indrumarea doamnelor Croitoru Mariana si Bartagui Cristina, ne-a incantat oferindu-ne un moment special de dansuri populare romanesti, demonstrand, in acelasi timp, calitatea serviciilor oferite de gradinita “Casuta cu povesti”.

          De asemenea, am avut alaturi reprezentanti ISJ Dolj, ai Casei Corpului Didactic Dolj, ai Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Dolj,  membri CRED (Centrul de Resurse Educaţionale și de Dezvoltare), se arată într-un comunicat semnat de Claudia TÎRZIU, director Grădiniţa cu Program Prelungit CĂSUŢA CU POVEŞTI.