Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2017 Săptămâna TRADEM, un program de manifestări cultural-artistice dedicate personalităţii scriitorului craiovean Traian Demetrescu.
Evenimentele dedicate celebrării scriitorului sunt o contribuție necesară la consolidarea brandului „Traian Demetrescu” la nivel local, regional şi național, ca unul dintre reperele vieții culturale craiovene. În acest sens, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” propune publicului larg următoarele manifestări:
30 octombrie – 03 noiembrie, intervalul orar 10:00-12:00, Galeria Vollard – Târg de Carte; participă editurile Universitaria, Aius, Hyperion.
Marţi, 31 octombrie, ora 18:00, Salonul Medieval – Spectacolul de Poezie şi Muzică – Sensitive; vor participa actorii Andrei Ştefănescu şi Theodora Bălan, acompaniaţi de Octavian Gorun – vioară şi Corina Stănescu – pian.
Joi, 02 noiembrie, ora 18:00, Salonul Medieval – Spectacolul de Poezie şi Muzică – Intim; vor participa actorii Radu Tudor şi Cătălin Miculeasa, acompaniaţi de Octavian Gorun – vioară şi Corina Stănescu – pian.
Vineri, 03 noiembrie: – Ora 10:30 – Slujba de Sfinţire a Casei de Cultură „Traian Demetrescu”;
– Ora 11:00 – Festivitatea de Premiere a Concursului Naţional de Poezie, ediţia a XXXIX-a;
– Ora 11:30 – Recital Angel Rababoc. Actorul va interpreta poeziile câştigătoare, acompaniat la pian de Corina Stănescu.