Cei mai mulți care își pun acum la profilul de Facebook sau la copertă poze cu ”Je suis Charlie”, o fac pentru că dă bine sau din fariseism. Niciunul dintre aceste personaje nu au scris un cuvant pe o rețea de socializare sau nu au făcut un gest, de orice natură, atunci când unii au dorit să închidă gura presei din România sau de oriunde altundeva, sau când a fost încălcat de către instituții ale statului dreptul la libera exprimare a ”n” cetățeni.
Numai câți oameni știu eu care înjură ziariștii, în fel și chip, și spun ce ar trebui să pățească. Am trăit pe propria piele situații de acest gen ca ziarist. De ce fac acest lucru? Pentru că nu înțeleg conceptul de liberă exprimare, nici nu vor să facă vreun efort în acest sens și, evident, că nu îi văd rostul. Nu sunt capabili să înțeleagă că, uneori, critica poate să fie și constructivă. Nu doar extremiștii islamici, sau de orice fel ar fi ei, au această problemă.
Nu știm să acceptăm. Fiecare dintre noi credem că suntem buricul pământului, că deţinem adevărul absolut şi doar noi avem dreptate. ACEASTA ESTE MAREA PROBLEMĂ.
Nici francezi nu știu să accepte, nici noi, nici nimeni. Facem un joc, zi de zi, dar uităm că în afara acestui joc de-a acceptarea de concepții, religii, etc, sunt vieți omenești în joc, care sunt expuse în fiecare zi.
Aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm cu toții din tragedia Charlie Hebdo. Restul e…!
Sunt alături de familiile îndoliate, mă rog pentru sufletele celor uciși, indiferent de religia lor și sper ca de data aceasta să ne învățăm lecția corectă. Deși, îmi este greu să cred, privind în urmă la momentul 11 septembrie 2001.
