ISU Dolj va beneficia de o nouă Unitate pentru Situații de Urgență

495

isuVestea a fost făcută publică de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, acesta afirmând că locația noii unități va fi în apropierea Aeroportului Craiova.

”Ne bucurăm că începem acest an cu o veste bună și că putem vorbi despre reușita unei inițiative pe care am lansat-o în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia”, dar și cu parteneri din Bulgaria. Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare din fonduri europene pentru un nou proiect, cu o valoare totală de 6,7 milioane de euro, un demers care, în ceea ce privește partea română, va conduce la înființarea unei unități pentru intervenții în situații de urgență, în vecinătatea Aeroportului Internațional Craiova. Amplasamentul ales reprezintă, de asemenea, un avantaj, pentru că va permite noii structuri să acționeze în cel mai scurt timp la aeroport, dacă se va impune.
Domeniul gestionării situațiilor de urgență continuă să reprezinte o preocupare importantă a Consiliului Județean Dolj, care s-a implicat, de-a lungul timpului, în realizarea unor investiții și în implementarea unor proiecte a căror valoare cumulată depășește 23 de milioane de euro, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță și la îmbunătățirea condițiilor în care își îndeplinesc misiunea dificilă instituțiile din acest sector
”, a precizat Ion Prioteasa, președinte CJ Dolj.