Istoria are erorile ei, pe care la timpul potrivit şi le recunoaşte

387

verde imparatÎntr-o lume nebună, nebună de dor, de vise neîmplinite şi de promisiuni neduse la capăt, cel mai bine este să fi precaut.

Să devii un om care suflă, nu numai în iaurt, dar şi în apa rece scoasă din frigiderul îngheţat, pentru că riscul de a te arde este mare, peste limita admisă.

Nu ne-am dorit acest lucru. Am vrut să fim liberi, ca păsările cerului, dar ne-au fost tăiate aripile. Am vrut să alergăm, până la epuizare, dar ne-au fost amputate picioarele.

În felul acesta, peste noi, ca popor, au trecut secole, Şi au unii pretenţia ca azi să ne scuturăm de toate aceste oprilişti şi să fim cetăţeni de rit nou.

Să credem cu toţii în cuvinte nerostite, aş fi vrut să spun orbeşte, dar merge doar surzeşte, fără să avem nici cea mai mică dovadă că au cel mai mic sâmbure de adevăr.

Pe noi, ca popor, cel mai tare ne doare aia cu „Crede fără a cerceta”. Aş putea spune că decenii întregi ne-a caracterizat. Dar parcă nu ne mai vine să o luăm de la capăt. Că oameni suntem şi noi şi ne-am săturat ca pe sacrificiul nostru să îşi facă ei hatârul.

Plus că ne-au plăcut nemţii cu sânge albastru, niciodată cei care îşi iau case din meditaţii. Dar istoria are erorile ei, pe care la timpul potrivit şi le recunoaşte. Dar până atunci noi suflăm şi în iaurt, nu spunem nimic despre nimeni, să nu care cumva să ne strivească vreun sondaj de casă. Că de, aşa este la curtea domnească!