Investițiile și achizițiile realizate prin programe cu finanțare europeană de Consiliul Județean Dolj

456

dotari ISU pompieri (2)Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a salutat succesul înregistrat de două inițiative majore ale instituției în domeniul situațiilor de urgență, demersuri susținute din fonduri europene, prin care au fost achiziționate echipamente specifice pentru dotarea structurilor de profil din cele cinci județe ale Olteniei și a fost constituit, la Craiova, un centru pentru coordonarea intervențiilor în caz de dezastre.

„Îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Oltenia» al județului Dolj, o instituție care trebuie să răspundă prompt și eficient diverselor provocări, a reprezentat o preocupare constantă a noastră.

Acest obiectiv presupunea resurse financiare importante, astfel că ne-am îndreptat atenția cu prioritate către fondurile nerambursabile pentru a rezolva o parte dintre problemele cu care se confrunta acest sector. Este un domeniu care se bucură de oameni capabili, cu totul speciali, care nu dispuneau însă de dotările necesare pentru a interveni la incendii și la inundații.

Ne-am dat mâna cu celelalte consilii județene din regiune și, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, o structură pe care am înființat-o special în acest sens, am reușit să obținem, începând din anul 2009, finanțarea necesară pentru a atinge acest deziderat, prin trei proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional (POR), cu o valoare totală de peste 16 milioane de euro.

Recent, am reușit să achiziționăm, prin ultimul demers promovat în cadrul POR, 10 noi utilaje destinate inspectoratelor pentru situații de urgență, dintre care trei autofreze de zăpadă, cinci autovehicule cu șenile și roți, cu capacitate mărită de trece, și două autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență.

Ajungem astfel la un total de 64 de echipamente specifice, pe care le-am procurat, în calitate de lideri de proiect, pentru întreaga regiune Oltenia, dintre care județului Dolj i-au revenit 15.

Printr-o altă inițiativă, în care am fost parteneri cu ISU «Oltenia» și cu Administrația Districtului Vratsa, am înființat la Craiova un centru de coordonare și de conducere a intervențiilor în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, demers susținut din fonduri europene, cu o valoare totală de aproape 5 milioane de euro, din care 3,7 milioane de euro au revenit părții române.

Cu această sumă, am reușit să construim sediul centrului, o clădire care dispune de dotări de excepție și de spații dedicate grupurilor de suport tehnic pentru o serie întreagă de situații, de la accidente nucleare și chimice la inundații, accidente rutiere majore și accidente pe fluviul Dunărea.

Sperăm, bineînțeles, că nu vor exista cazuri grave, care să impună folosirea acestui centru, însă trebuie să fim întotdeauna pregătiți pentru astfel de provocări“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Clădirea Centrului de coordonare și conducere a intervenției în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, precum și o parte a echipamentelor achiziționate în vederea dotării inspectoratelor pentru situații de urgență din Oltenia au fost prezentate, joi, în cadrul unui eveniment la care au participat vicepreședinții Consiliului Județean Dolj, Alina Elena Tănăsescu și Cristinel Iovan, eveniment încheiat cu evaluarea anuală a activității ISU „Oltenia“ al județului Dolj.

„Este o onoare, dar și o mândrie pentru noi să participăm astăzi la această serie de acțiuni, având ca finalitate bilanțul ISU Dolj, o instituție cu oameni minunați, care dau dovadă de profesionalism și de responsabilitate în îndeplinirea misiunii asumate.

Este unul dintre motivele pentru care CJ Dolj, atât prin intermediul Executivului, cât și al consilierilor județeni, s-a îndreptat către acest domeniu important, al situațiilor de urgență, dovadă fiind cele trei proiecte europene pe care le-am accesat și coordonat, proiecte prin care am asigurat echipamentele necesare pentru ca ISU să își poată desfășura activitatea, precum și cel prin care am realizat infrastructura care ajută această structură să coordoneze și să conducă intervențiile în situații de urgență. Vorbim, în acest ultim caz, de un proiect cu valoarea totală de aproape 5 milioane de euro, care are ca rezultat inclusiv această clădire pe care o inaugurăm astăzi.

Aș vrea să vă asigur, în continuare, de sprijinul Consiliului Județean Dolj, de faptul că veți găsi întotdeauna în noi un partener care să vă susțină să vă îndepliniți onorantul rol“, a afirmat, în cadrul evenimentului, vicepreședintele CJ Dolj Alina Elena Tănăsescu.

La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cristinel Iovan a spus: „Este o zi importantă pentru oamenii care se ocupă de gestionarea situațiilor de urgență din Oltenia și care, prin implementarea acestor proiecte, intră în posesia unor dotări performante. Resursa umană bine pregătită exista în cadrul ISU, dar, de foarte multe ori, intervențiile erau întârziate, pentru că acești oameni deosebiți nu puteau ajunge în timp util din cauza dotărilor.

În urmă cu câțiva ani, atunci când a apărut această oportunitate a finanțărilor europene, Consiliul Județean Dolj a luat inițiativa de a se asocia cu celelalte județe, pentru a atrage fondurile nerambursabile necesare achiziției de echipamente destinate inspectoratelor de urgență.

Atunci când am pornit pe acest drum, poate că puțini credeau că vom ajunge într-un moment în care să ne bucurăm de o astfel de dotare și de o clădire impunătoare, așa cum ni se înfățișează centrul de coordonare pe care îl inaugurăm astăzi.

Având această experiență bogată a proiectelor cu finanțare comunitară, dar și parteneriatul solid cu districtele din Bulgaria, am inițiat demersuri comune prin care să ajutăm la îmbunătățirea activității ISU. Ne gândim chiar la preluarea unei clădiri mai vechi a inspectoratului din Dolj, pe care, cu fonduri europene, să o restaurăm și să o transformăm într-un muzeu al pompierilor.“

Directorul Direcției Afaceri Europene a CJ Dolj, Ileana Măjină, a evidențiat faptul că inițiativele cu finanțare nerambursabilă menite să contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru intervenții în situații de urgență continuă și în segmentul financiar 2014-2020.

„De-a lungul anilor, Consiliul Județean Dolj a investit în activitatea ISU o sumă echivalentă cu 28,5 milioane de euro, prin toate proiectele pe care le-am implementat împreună. Nu ne-am oprit aici și am depus două noi proiecte, alături de partenerii noștri din Bulgaria, pentru a obține finanțare europeană prin Programul transfrontalier Interreg V-A“, a declarat Ileana Măjină, directorul Direcției Afaceri Europene a CJ Dolj.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, formată din cele cinci județe ale regiunii și având Consiliul Județean Dolj ca lider, a accesat fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013 în vederea dotării inspectoratelor pentru situații de urgență, prin trei proiecte, cu o valoare cumulată de peste 16 milioane de euro, fiind achiziționate în total 64 de echipamente specifice. Dintre acestea, un număr de 15, cu o valoare de peste 4 milioane de euro, au revenit ISU „Oltenia“ al județului Dolj:

  • un centru mobil de comandă și control;
  • 5 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă;
  • 4 autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență – FRAP
  • o autospecială de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologic);
  • o autospecială pentru descarcerări grele;
  • o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime;
  • un autovehicul cu șenile/roți tip UTV, cu capacitate mărită de trecere;
  • o autofreză de zăpadă.

În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Consiliului Județean Dolj, în calitate de partener lider, în colaborare cu Administrația Districtului Vratsa și ISU „Oltenia“ al județului Dolj, a obținut finanțare pentru proiectul „Centru de coordonare și conducere a intervenției în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră“, în valoare totală de 4,8 milioane de euro.

Proiectul a inclus construirea unei clădiri cu trei niveluri, la sediul Detașamentului 1 de Pompieri Craiova, achiziționarea de dotări, mobilier, echipamente IT și programe informatice necesare pentru extinderea sistemului informatic de management al riscurilor, precum și de echipamente pentru situații de urgență pentru partenerii din ambele țări, județului Dolj revenindu-i 5 pompe motorizate pentru apă și o ambarcațiune cu motor pentru căutare și salvare.

BIROUL DE PRESĂ