Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a X-a – Fantasy Edition 2023, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 – 28 august.
Ediția aniversară Fantasy reunește, timp de 3 zile, 21 de titluri de ateliere, susținute de artiști din România, Germania, Turcia, Bulgaria în perioada 26 – 28 august 2023.
Înscrierile se fac exclusiv pe adresa de e-mail a festivalului, atelierepos@gmail.com, în perioada 18 – 23 august, în limita locurilor disponibile. Participarea la ateliere este gratuită. Pentru înscriere sunt necesare: numele și vârsta participantului, denumirea atelierului pentru care optează, intervalul orar, ziua în care își dorește să participe (doar pentru atelierele la care nu este obligatorie înscrierea pe toată durata acestuia).
La atelierele de creație au prioritate persoanele care se înscriu pe e-mail. Locurile rămase libere sau eliberate prin neprezentare vor putea fi ocupate la fața locului.
Atelierele se derulează și cu sprijinul Muzeului Olteniei, Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Muzeului de Artă.
Atelierele sunt următoarele:
Teatrul Colibri – esplanadă, orele 11:00 – 13:00
– Make & Play – Puppet & Stage, coordonat de Trio Theatre Bulgaria, se va desfășura în zilele de 26, 27, 28 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă este 5 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. În timpul atelierului, copiii vor învăța cum să realizeze o scenă din hârtie și păpuși. Temele propuse pentru scene sunt pădurea și oceanul, iar păpușile vor reprezenta diferite animale și viețuitoare marine.
– Atelier de povești cu povești coordonat de Ina Chira, de la Cluj-Napoca, în perioada 26 – 28 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare este 4 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul atelierului, Ina va citi o poveste, iar cei mici vor desena partea care le-a plăcut și vor fi provocați să îi dea noi înțelesuri. Pentru cei mari, provocarea va fi să o reinterpreteze sau să o continue. De asemenea, vor descoperi cum pot pune în mișcare povestea imaginată cu ajutorul păpușilor sau marionetelor realizate din hârtie, ață și paie.
– Atelier de baloane modelabile, între orele 11:00 – 13:00, în perioada 26 – 28 august, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare este 7 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În această aventură creativă, în care copiii vor modela diverse figurine imaginate de ei, folosind baloane modelabile, îl vor avea alături pe actorul Ion Iurcu, de la Cluj-Napoca.
– Mărgele Hama, între orele 11:00 – 12:00, la Teatrul Colibri, în perioada 26 – 28 august. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul, coordonat de Andreea Ionescu, din cadrul Companiei Anim’Arts București, dezvoltă imaginația și cultivă răbdarea, copiii fiind invitați să creeze obiecte decorative din mărgele Hama.
– Origami modular, între orele 12:00 – 13:00, la Teatrul Colibri, în perioada 26 – 28 august. Vârsta minimă de participare este 6 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul, susținut tot de Andreea Ionescu din cadrul Companiei de teatru și evenimente Anim’Arts din București, ne dezvăluie frumusețea Origami, artă japoneză ce dezvoltă imaginația, răbdarea și simțul culorii, învățându-ne că putem face chiar și ceea ce pare a fi imposibil din hârtie, pentru că aceasta are propria sa viață.
– Prichinduţa Mică, atelier coordonat de Compania Star Show din Galați, în zilele de 26, 27, 28 august, între orele 11:00 – 12:00, la Teatrul Colibri, pentru copii de minim 3 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Cei mici își vor putea realiza propriile jucării și vor fi implicați în activități creative ludice și distractive, într-un cadru interactiv, propice jocului. Acest atelier încurajează creativitatea și dezvoltarea abilităților practice.
– Povești cu siluete, atelier coordonat tot de Compania Star Show din Galați, în zilele de 26, 27, 28 august, între orele 12:00 – 13:00, tot la Teatrul Colibri, pentru copii de minim 3 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. În cadrul atelierului, copiii pot spune și interpreta cele mai grozave povești. Personaje îndrăgite vor prinde viață, copiii se vor amuza, dar vor și învăța cum își pot ilustra propria poveste.
– Atelier de robotică și programare, coord. Logiscool Craiova, în zilele de 26, 27, 28 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Atelierul se adresează copiilor de minim 7 ani și este un bun prilej pentru ei să descopere lucruri noi despre domeniul digital, într-o manieră relaxantă și distractivă. La acest atelier sunt disponibile 24 locuri/zi, distribuite în două grupe a câte 12 participanți fiecare, în intervalele orare 11:00 – 12:00, respectiv 12:00 – 13:00.
Teatrul Colibri – esplanadă, orele 14:00 – 16:00
– Fotografia copiilor, în perioada 26 – 28 august, între orele 14:00 – 16:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 10 – 99 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul atelierului, coordonat tot de Ina Chira, cursanții vor descoperi arta fotografică și tehnica de fotografiere cu aparatură analog și digitală, învățând să-și folosească propriile telefoane. Pentru fotografii se vor folosi de lumini de studio, surse proprii de lumină, dar și de lumina ambientală. Vor studia tipurile de fotografie și încadrarea imaginii, iar totul se va finaliza cu o expoziție. La acest atelier participarea este obligatorie în toate cele trei zile.
Casa Băniei, între orele 11:00 – 13:00
– My first puppet, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în perioada 26 – 28 august. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 20 de locuri, câte 10 participanți / oră. În cadrul atelierului, copiii vor învăța, alături de Compania Uçaneller Kuklaevi din Turcia, să construiască păpuși folosindu-se de diverse materiale puse la dispoziție de actorii coordonatori, pe care apoi le vor putea lua acasă.
– Instrumente muzicale, coordonat de Elena Marin din Galați, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în zilele de 26 și 27 august. Vârsta minimă de participare este 6 ani, fiind disponibile 15 locuri/zi. Un atelier în cadrul căruia obiecte ca baloane, elastice, dopuri, mărgele, linguri de lemn se pot transforma în instrumente muzicale de percuție precum tobe sau chiar tamburine. Momentul culminant al atelierului este armonizarea instrumentelor de percuție confecționate de copii cu acordurile de vioară și chitară cântate de îndrumători și realizarea unei melodii împreună.
Muzeul de Artă, orele 11:00 – 13:00
– Atelier de benzi desenate, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă, în perioada 26 – 28 august. Vârsta de participare este 7 – 18 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi. Coordonatorii atelierului, Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu, din București, ne arată cum în benzile desenate personajele se mișcă, gândesc și vorbesc cu ajutorul imaginației, instrumentelor de scris: creionul sau stiloul special. Putem scrie și desena poveștile pe care ni le dorim, astfel încât cei care le citesc să-i pătrundă tainele.
– Laboratorul cu măști, coordonat de Sebastian Pop din Târgu-Mureș, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 11:00 – 13:00. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul acestui atelier vom învăța, distrându-ne, cum putem crea o mască folosind fașa gipsată sau prin tehnica papier-mâché. Măștile prind formă pe un șablon propus de coordonator.
Biblioteca Aman, între orele 11:00 – 13:00
– Joc și joacă!, coordonat de Denis Demian și Cristina Brumă, din Târgu Mureș, se va desfășura în zilele de 26, 27 și 28 august, vârsta de participare 5 – 10 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi. Atelierul sporește creativitatea, imaginația și capacitatea de socializare a copiilor prin intermediul jocurilor teatrale. Aceste jocuri urmăresc dezinhibarea și libera exprimare.
– Atelier de animație în diferite pulberi – nisip, mălai, sare, la Biblioteca Aman, în perioada 26 – 28 august, între orele 11:00 – 13:00. Vârsta de participare 8 – 18 ani, fiind disponibile 10 de locuri/zi. Alături de coordonatoarea atelierului, scenografa Mariana Pachis, de la București, descoperim un nou sens artistic printr-o tehnică de modelare a diferitelor materiale și cu ajutorul imaginației. Participanții vor desena povești în sare sau nisip.
Parcul Romanescu, poienița din spatele Teatrului de vară, între orele 11:00 – 13:00
– Little marionettes with recycling materials, atelier coordonat de Thomas Herfort Marionettes din Germania, se va desfășura în zilele 26, 27, 28 august și se adresează participanților cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani. La acest atelier sunt disponibile 20 locuri / zi. Thomas le propune copiilor să construiască o pasăre sau o vietate imaginară folosindu-se de o minge mare și alta mică, realizate din ziare, unite printr-un fir gros. Picioarele vor fi făcute tot din fire groase și îngreunate cu pietre. La final, păpușa va fi legată cu fire de o cruce făcută din bețe de lemn.
– Micul marionetist, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu, în perioada 26 – 28 august. Vârsta de participare minim 5 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. Compania Tărâmul poveștilor – Dollo din Arad ne dăruiește și anul acesta bucuria și emoția întâlnirii cu marionetele desprinse din povești. Atelierul îi învață pe copii procedeele de bază ale mânuirii marionetelor, ajutându-i să se exprime prin intermediul lor cu multă fantezie.
– Fantasy music / Instrumente muzicale, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Romanescu, în perioada 26 – 28 august. Vârsta minimă de participare 7 – 14 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Violonista Valentina Coțofană îi învață pe copii să își creeze propriile instrumente muzicale într-o manieră amuzantă, folosind obiecte reciclabile (hârtie, carton, sticle de plastic etc.). La finalul atelierului, îi vor acompania cu diferite zgomote și sunete de percuție pe participanții de la atelierul Micul marionetist.
– Play and Grow, coord. Universitatea de Arte din Târgu Mureș, în zilele de 26, 27, 28 august, în Parcul Romanescu. Vârsta minimă de participare 7 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. Acest workshop are ca scop dezvoltarea personală a participanților prin jocuri inspirate de cartea lui Viola Spolin, Theater Games for the Lone Actor, menite să faciliteze comunicarea, creativitatea și implicarea tuturor participanților.
– Atelier de experimente științifice, coordonat de Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 11:00 – 12:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta minimă de participare 4 ani, fiind disponibile 15 locuri. La acest atelier copiii se vor bucura să descopere câteva dintre legile științei, într-o manieră distractivă.
– Baloane uriașe de săpun, atelier coordonat tot de Teatrul Magic Puppet din Cluj, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 12:00 – 13:00, în Parcul Romanescu. Vârsta minimă de participare 4 ani, fiind disponibile 15 locuri. Atelierul este o invitație la joacă, bună dispoziție și un start grozav pentru a descoperi cât este magie și cât experiment științific în spatele baloanelor de săpun.
Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a X-a – Fantasy Edition 2023, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 – 28 august. Festivalul este dedicat exclusiv companiilor de teatru private și artiștilor independenți, creat pentru comunitate și realizat cu sprijinul regiilor autonome, instituțiilor de cultură, forțelor de ordine și al voluntarilor.
Parteneri în derularea acestei ediții sunt: Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, R.A.A.D.P.F.L., Salubritate Craiova, R.A.T. Craiova, Centrul Multifuncțional, Compania de Apă Oltenia, S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L., Poliția Locală Craiova, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești“ Craiova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ al județului Dolj, Asociația April Hub, Logiscool Craiova, Asociația „Bucurie pentru viață“, Cornul Abundenței, Magic Hobby, Fabrrica.
Parteneri media sunt: TVR Craiova, Oltenia 3TV, Oltenia TV, Tele U Craiova, ZTV, Dolj TV, Gazeta de Sud, Cuvântul Libertății, Radio România Cultural, Radio Sud, Radio România Oltenia Craiova, Radio Horion, Jurnalul Olteniei, oltenia24.ro, asaelacraiova.ro, staredefapt.ro, gazetadedolj.ro, oltenasul.ro, viaoltenia.ro, jurnaldecraiova.ro, lupamea.ro, Cronica Olteniei, Republica Oltenia, Republica TV, Teatrul azi, indiscret.ro, reporter24.info, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, craiovaforum.ro, micapi.ro, editie.ro, VMD, observatoruldinbanie.ro, avangardenews.ro, discoverdolj.ro.