În pieţele din Craiova, orele 11.00 – 13.00 rezervate seniorilor

0
68

COMUNICAT DE PRESĂ

7 aprilie 2020

SC Piețe şi Târguri Craiova SRL le reaminteşte cetăţenilor că, în intervalul orar 11.00 – 13.00, au prioritate în pieţe persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani! Pentru a evita aglomeraţia din acest interval orar, persoanele care au nevoie de legume sau fructe proaspete sunt rugate să meargă la piaţă fie înainte de ora 11.00, fie după ora 13.00.

„Facem eforturi extraordinare pentru a menţine pieţele deschise în această perioadă, dar avem nevoie şi de înţelegere din partea cetăţenilor. În primul rând, craiovenii care vin în pieţe să-şi facă cumpărăturile trebuie să înţeleagă că orele 11.00 – 13.00 sunt rezervate seniorilor. Persoanele peste 65 de ani au prioritate în acest interval de timp şi trebuie să le respectăm acest drept! Pentru asta, recomandăm tinerilor să evite acest interval orar, să vină fie dimineaţa, fie după ora 13.00, chiar către seară”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Conducerea societăţii care administrează pieţele municipalităţii craiovene insistă ca lumea să evite mersul la piaţă la orele prânzului şi pentru a se putea asigura menţinerea unei distanţe între cumpărători, astfel încât să se prevină o eventuală infectare a acestora de la alţi cetăţeni.

„Apelăm la simţul civic al craiovenilor şi îi rugăm să înţeleagă că pentru a menţine pieţele deschise în această perioadă, trebuie să se respecte prevederile privind menţinerea unei distanţe de 1,5-2 metri între persoane. Tocmai pentru a le fi uşor cumpărătorilor, în pieţe s-au făcut marcaje pe pardoseală, care să indice distanţa recomandată. Dacă vin foarte mulţi oameni deodată la piaţă, în acelaşi interval orar, se vor forma cozi. Pentru a evita asta, amintim că pieţele sunt deschise de la ora 7.00-8.00 dimineaţa până spre orele 19.00, aşa că se poate găsi un interval de timp fără înghesuială. Ştiu că este greu, dar numai respectând regulile de distanţare socială putem trece peste această perioadă nefastă”, insistă directorul Alin Mărăcine.

Le reamintim cetăţenilor că pieţele au rămas deschise, dar, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, este de preferat să se evite ieșirile din locuință. Atunci când deplasarea în afara domiciliului este absolut necesară şi ajungeţi într-o piaţă, respectaţi măsurile de igienă şi protecţie recomandate de autorități, folosind măşti şi mănuşi! Menţineţi o distanță corespunzătoare față de persoanele din jurul dumneavoastră și dezinfectându-vă mâinile des!

Adrian DINU – Purtător de cuvânt

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.