”Iluzii” – un spectacol de neratat la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova

529

iluziiIvan Vyrypaev, regia Bobi Pricop

Durata: 110 min.

Scenografia: Andreea Simona Negrilă

Genul spectacolului: drama

Traducerea: Bogdan Budeş

Data premierei: 29 Mai 2015

Regia Tehnica: Mircea Vărzaru

Sufleor: Bogdana Dum

ILUZII

de Ivan Vyrypaev

traducerea Bogdan Budeş

DISTRIBUŢIA:

PRIMA FEMEIE………..ROMANIŢA IONESCU

A DOUA FEMEIE………IOANA MANCIU        

PRIMUL BĂRBAT…….CĂTĂLIN BĂICUŞ

AL DOILEA BĂRBAT…VLAD UDRESCU

La violoncel, Orlando Buda (Liceul de Artă Marin Sorescu)

REGIA:  BOBI PRICOP

SCENOGRAFIA:   ANDREEA SIMONA NEGRILĂ

Regia tehnică: Mircea Vărzaru

Sufleur: Bogdana Dumitriu

Sunet:    George Udrea

Lumini: Dodu Ispas

Spectacolul „Iluzii” vorbește despre destinul a două cupluri aflate în amurgul existenței lor. Cei patru prieteni vorbesc despre iubire, despre adevăruri și minciuni, despre iluzii și dorințe nemărturisite și vise netrăite sau frânte. Turnat sub forma unei succesiuni de monologuri, spectacolul se ține într-un spațiu deschis, în care culisele nu există, personajele pornesc a se dezvălui într-o călătorie despre iluzia vieții. Actorii Iluziilor ies în scenă căutând să respire curat, rostind monoloagele însoțiți de un violoncel live. Lipsit de un conflict propriu-zis, eliberat de povara intrigii, spectacolul lui Bobi Pricop orientează demersul său către om, ceea ce contează este să ființezi, nu neapărat să acționezi. Monologuri și, pe alocuri, diaoguri se derulează precum un film live în care joacă omul de azi: singur, însingurat și (auto)izolat – în ciuda tuturor sistemelor sofisticate de comunicare și atât de vulnerabil, încât numai mărturisirea adevărului din preajma morții îl mai poate liniști. Și totuși, totul e doar o iluzie!

„Este remarcabilă inovația teatrală a regizorului Bobi Pricop ce prinde publicul într-o capcană emoțională. Regizorul demonstrează că ecranul, arta video nu sunt artificii de imagine, cum se întâmplă adeseori în alte spectacole, ci pot deveni personaje complementare celor din spațiul de joc. În nici un moment regizorul nu a uitat de substratul textului, de dorința de implicare emotivă și provocatoare a celor care asistă la ilustrarea dramatică, uneori ironică, împinsă chiar spre grotesc, a radiografierii unor destine obișnuite. Tot demersul magic al regizorului de a realiza un nou stil de expresie teatrală, nu putea prinde viață scenic credibil decât prin contribuția de bază a actorilor. Romanița Ionescu, Ioana Manciu, Cătălin Băicuș și Vlad Udrescu merită multe, multe laude pentru modul în care fiecare se transpune într-un caracter, personalizează atent evocările… Cu finețe sugerează Romanița Ionescu esențele situațiilor prin care au trecut personajele; tristețile, ca și bucuriile vieții sunt sensibil marcate de Ioana Manciu; trăitor sincer de iluzii devine Cătălin Băicuș; trece magic de la o exprimare de gând interior la comunicarea sa sub aparența adevărului, Vlad Udrescu. Cei patru tineri actori oferă un exemplu de magie teatrală prin adaptarea la cerințele viziunii teatrale, prin transformări expresive admirabile.

Iluzii poate fi considerat un spectacol-eveniment în care o echipă de tineri creatori pornind de la crezul artistic al autorului piesei, propun un altfel de teatru, captivant, novator în convenții.”

Ileana Lucaciu, blog Spectator

Prin „Iluzii” se confirmă calitățile regizorului intrat de câțiva ani pe scena profesionistă și, deopotrivă, deschiderea unei instituții de stat spre preocupările artistice ale unei generații în afirmare, alcătuită, dincolo de preocupări, dorințe și obsesii comune, din individualități care încep să se contureze… Fiecare își arată rănile, vulnerabil, atât de aproape de spectatori. Fiecare se dezvăluie, sub semnul adevărului necesar în clipa morții. Vulnerabilitatea actorului care-și face abil partitura – Ioana Manciu, cu dramatism și (prea) des cu lacrimi în ochi; Romanița Ionescu, cu ironie și autocontrol, cu o senzualitate amplificată premeditat de jocul pentru proiecțiile video; Cătălin Băicuș, cu delicatețe, fragilitate și tristețe; Vlad Udrescu, cu ironie ascuțită, contrapunctic și oarecum flegmatic – este o carte câștigătoare. Monologuri și (mai puțin) dialoguri se înlănțuie într-un spectacol de mai mult de o oră și jumătate, care seamănă cu o ședință calmă de psihanaliză (o întâlnire în care cineva povestește ceva despre sine, exersând sinceritatea, dezvăluind lucruri singur sau răspunzând la întrebări) – ori asta se numără printre impresiile pe care le poate avea spectatorul.

Dana Ionescu, „Iluzii”de neratat la Craiova, revista Yorick, 2 iunie, 2015

Aleși cu schepsis de regizor, cei patru interpreți, toți foarte buni și talentați, alcătuiesc un cvuartet de virtuozi, armonios, dar contrapunctic, trăind des­tinele individuale ale celor patru cu simț al ironiei și luciditate, chiar și atunci când ochii le sunt scăldați în lacrimi. Am uitat să vă spun că importante mai sunt în spec­tacol și microfoanele pe care și le smulg unul altuia, când au impresia că altcineva trebuie să preia controlul, iar ceilalți sunt trimiși să asiste și să cenzureze, parcă, de pe scaunele din afara spațiului de joc, cele ce se petrec la vedere. Vlad Udrescu, în ro­lul lui Albert, inițiază la un moment dat, pe podea, un joc de animație pe care spec­tatorii îl privesc pe ecran. El descrie astfel amuzat o fotografie a momentului când ce­le două cupluri se resetează. La fel se în­tâmplă și când, așezați înghesuiți pe o bancă în mijlocul scenei, cei patru fumează pipa păcii și se refugiază în fumul para­disiac al rotocoalelor cu care se joacă. In­dividualități distincte și puternice, cei pa­tru actori au darul să sugereze o lume bo­gată ca temperament, caracter și com­por­ta­ment, mânată de soartă spre același des­tin. Inteligentă, zeflemistă, cinică pre­cum Margaret, Romanița Ionescu îi cre­ează acesteia un portret pe măsura valorii talen­tului ei bogat; sentimentală, visă­toa­re și idealistă precum Sandra, Ioana Man­ciu și-o asumă pe datele ei de mare sen­sibilitate; lucid, tolerant, detașat, Albert e impus de jocul modern al lui Vlad Udrescu ca un ele­ment de echilibru; poetic, filozof, con­tem­plativ, lui Denny, Cătălin Băicuș îi atri­bu­ie eficient privirile lui melancolice și su­râsul abia schițat. Cu toții au ca numitor co­mun o mare putere de adaptabilitate și com­unicare. Așa încât spectacolul te ține cu sufletul al gură și-ți transmite cu zâm­betul pe buze o stare dilematică, balan­sând între nevoia de adevăr și dulcea ilu­zie. Ca­re e, deopotrivă, a vieții și a teatrului.

Doina Papp, Despre iluzii în viață și pe scenă, Revista 22, 9 iunie, 2015

sursa: tncms.ro