Ivan Vyrypaev, regia Bobi Pricop
Durata: 110 min.
Scenografia: Andreea Simona Negrilă
Genul spectacolului: drama
Traducerea: Bogdan Budeş
Data premierei: 29 Mai 2015
Regia Tehnica: Mircea Vărzaru
Sufleor: Bogdana Dum
ILUZII
de Ivan Vyrypaev
traducerea Bogdan Budeş
DISTRIBUŢIA:
PRIMA FEMEIE………..ROMANIŢA IONESCU
A DOUA FEMEIE………IOANA MANCIU
PRIMUL BĂRBAT…….CĂTĂLIN BĂICUŞ
AL DOILEA BĂRBAT…VLAD UDRESCU
La violoncel, Orlando Buda (Liceul de Artă Marin Sorescu)
REGIA: BOBI PRICOP
SCENOGRAFIA: ANDREEA SIMONA NEGRILĂ
Regia tehnică: Mircea Vărzaru
Sufleur: Bogdana Dumitriu
Sunet: George Udrea
Lumini: Dodu Ispas
Spectacolul „Iluzii” vorbește despre destinul a două cupluri aflate în amurgul existenței lor. Cei patru prieteni vorbesc despre iubire, despre adevăruri și minciuni, despre iluzii și dorințe nemărturisite și vise netrăite sau frânte. Turnat sub forma unei succesiuni de monologuri, spectacolul se ține într-un spațiu deschis, în care culisele nu există, personajele pornesc a se dezvălui într-o călătorie despre iluzia vieții. Actorii Iluziilor ies în scenă căutând să respire curat, rostind monoloagele însoțiți de un violoncel live. Lipsit de un conflict propriu-zis, eliberat de povara intrigii, spectacolul lui Bobi Pricop orientează demersul său către om, ceea ce contează este să ființezi, nu neapărat să acționezi. Monologuri și, pe alocuri, diaoguri se derulează precum un film live în care joacă omul de azi: singur, însingurat și (auto)izolat – în ciuda tuturor sistemelor sofisticate de comunicare și atât de vulnerabil, încât numai mărturisirea adevărului din preajma morții îl mai poate liniști. Și totuși, totul e doar o iluzie!
„Este remarcabilă inovația teatrală a regizorului Bobi Pricop ce prinde publicul într-o capcană emoțională. Regizorul demonstrează că ecranul, arta video nu sunt artificii de imagine, cum se întâmplă adeseori în alte spectacole, ci pot deveni personaje complementare celor din spațiul de joc. În nici un moment regizorul nu a uitat de substratul textului, de dorința de implicare emotivă și provocatoare a celor care asistă la ilustrarea dramatică, uneori ironică, împinsă chiar spre grotesc, a radiografierii unor destine obișnuite. Tot demersul magic al regizorului de a realiza un nou stil de expresie teatrală, nu putea prinde viață scenic credibil decât prin contribuția de bază a actorilor. Romanița Ionescu, Ioana Manciu, Cătălin Băicuș și Vlad Udrescu merită multe, multe laude pentru modul în care fiecare se transpune într-un caracter, personalizează atent evocările… Cu finețe sugerează Romanița Ionescu esențele situațiilor prin care au trecut personajele; tristețile, ca și bucuriile vieții sunt sensibil marcate de Ioana Manciu; trăitor sincer de iluzii devine Cătălin Băicuș; trece magic de la o exprimare de gând interior la comunicarea sa sub aparența adevărului, Vlad Udrescu. Cei patru tineri actori oferă un exemplu de magie teatrală prin adaptarea la cerințele viziunii teatrale, prin transformări expresive admirabile.
Iluzii poate fi considerat un spectacol-eveniment în care o echipă de tineri creatori pornind de la crezul artistic al autorului piesei, propun un altfel de teatru, captivant, novator în convenții.”
Ileana Lucaciu, blog Spectator
Prin „Iluzii” se confirmă calitățile regizorului intrat de câțiva ani pe scena profesionistă și, deopotrivă, deschiderea unei instituții de stat spre preocupările artistice ale unei generații în afirmare, alcătuită, dincolo de preocupări, dorințe și obsesii comune, din individualități care încep să se contureze… Fiecare își arată rănile, vulnerabil, atât de aproape de spectatori. Fiecare se dezvăluie, sub semnul adevărului necesar în clipa morții. Vulnerabilitatea actorului care-și face abil partitura – Ioana Manciu, cu dramatism și (prea) des cu lacrimi în ochi; Romanița Ionescu, cu ironie și autocontrol, cu o senzualitate amplificată premeditat de jocul pentru proiecțiile video; Cătălin Băicuș, cu delicatețe, fragilitate și tristețe; Vlad Udrescu, cu ironie ascuțită, contrapunctic și oarecum flegmatic – este o carte câștigătoare. Monologuri și (mai puțin) dialoguri se înlănțuie într-un spectacol de mai mult de o oră și jumătate, care seamănă cu o ședință calmă de psihanaliză (o întâlnire în care cineva povestește ceva despre sine, exersând sinceritatea, dezvăluind lucruri singur sau răspunzând la întrebări) – ori asta se numără printre impresiile pe care le poate avea spectatorul.
Dana Ionescu, „Iluzii”de neratat la Craiova, revista Yorick, 2 iunie, 2015
Aleși cu schepsis de regizor, cei patru interpreți, toți foarte buni și talentați, alcătuiesc un cvuartet de virtuozi, armonios, dar contrapunctic, trăind destinele individuale ale celor patru cu simț al ironiei și luciditate, chiar și atunci când ochii le sunt scăldați în lacrimi. Am uitat să vă spun că importante mai sunt în spectacol și microfoanele pe care și le smulg unul altuia, când au impresia că altcineva trebuie să preia controlul, iar ceilalți sunt trimiși să asiste și să cenzureze, parcă, de pe scaunele din afara spațiului de joc, cele ce se petrec la vedere. Vlad Udrescu, în rolul lui Albert, inițiază la un moment dat, pe podea, un joc de animație pe care spectatorii îl privesc pe ecran. El descrie astfel amuzat o fotografie a momentului când cele două cupluri se resetează. La fel se întâmplă și când, așezați înghesuiți pe o bancă în mijlocul scenei, cei patru fumează pipa păcii și se refugiază în fumul paradisiac al rotocoalelor cu care se joacă. Individualități distincte și puternice, cei patru actori au darul să sugereze o lume bogată ca temperament, caracter și comportament, mânată de soartă spre același destin. Inteligentă, zeflemistă, cinică precum Margaret, Romanița Ionescu îi creează acesteia un portret pe măsura valorii talentului ei bogat; sentimentală, visătoare și idealistă precum Sandra, Ioana Manciu și-o asumă pe datele ei de mare sensibilitate; lucid, tolerant, detașat, Albert e impus de jocul modern al lui Vlad Udrescu ca un element de echilibru; poetic, filozof, contemplativ, lui Denny, Cătălin Băicuș îi atribuie eficient privirile lui melancolice și surâsul abia schițat. Cu toții au ca numitor comun o mare putere de adaptabilitate și comunicare. Așa încât spectacolul te ține cu sufletul al gură și-ți transmite cu zâmbetul pe buze o stare dilematică, balansând între nevoia de adevăr și dulcea iluzie. Care e, deopotrivă, a vieții și a teatrului.
Doina Papp, Despre iluzii în viață și pe scenă, Revista 22, 9 iunie, 2015
sursa: tncms.ro
